Horoscop Gemeni Octombrie 2020

 Orientările principale din horoscopul Gemenilor în luna octombrie 2020 sunt atenția specială acordată familiei, oamenilor apropiați, o relansare impetuoasă în materializarea viselor tale grație conștientizării avantajelor și dezavantajelor acestora, preocuparea majoră față de sănătatea ta, o viață sentimentală insistând pe stabilitate, loialitate, și una profesională ale cărei împliniri sunt condiționate de adaptabilitate și o bună comunicare. 


Horoscop Gemeni Octombrie 2020: Previziuni astrologice generale


Pe 2 octombrie 2020, Luna plină din Berbec îți atrage atenția asupra unor legături de prietenie deficitare sau anevoioase. Desigur, astfel de relații umane nu sunt ușor de destrămat, poate să fie dureros să le pui capăt, însă libertatea și evoluția ta personală trebuie să fie puse mai presus de orice. Înainte de a te îndepărta de niște amici, încearcă totuși să analizezi cu luciditate argumentele pro și contra în acest sens. 


Chiar din primele zile ale lunii, căminul și familia reprezintă priorități ale existenței tale, așa că ești dispus să faci tot ce-ți stă în putință pentru a instaura o atmosferă de seninătate și bună înțelegere în relaționarea cu cei apropiați. 


După un răstimp de explorare a tainelor, secretelor lumii înconjurătoare și ale sinelui, te simți cât se poate de sigur pe tine însuți și nu mai eziți să-ți iei în propriile mâini destinul. Perspectiva asupra ce ai de făcut în viitorul apropiat și îndepărtat ți se limpezește, așa că mai nimic nu te mai împiedică să te lansezi în urmărirea idealurilor tale.           

                                    

Horoscop Octombrie 2020 Gemeni


În a două parte a lunii, niște simptome relativ minore, dar îngrijorătoare, te pot determina să-ți examinezi degrabă starea de sănătate, să te supui unui control medical cât mai cuprinzător. Poți fi îmboldit să te dedici unei diete radicale ori unui program de exerciții fizice ambițios. Străduiește-te să nu-ți forțezi astfel organismul, să adopi mai curând politica pașilor mici, dar fermi, în îmbunătățirea tonusului tău fizic și psihic. 


Aspirația de a da culoare mediului tău apropiat, a-i îndepărta cenușiul sâcâitor te bântuie cu insistență în ziua de 16 octombrie 2020, când Luna nouă își face sălaș în Balanță. Spontaneitatea ta îi poate șoca pe unii, și îți poate sugera să te catapultezi din mijlocul unui grup social plicticos, anost. Nu te rușina să fii tu însuți, să îți expui originalitatea ființei!


În fine, Luna plină poziționată pe 31 octombrie 2020 în Taur îți pune opreliște tendinței de a te însingura, întrucât o grămadă de lucruri incitante par să se întâmple în preajma ta. Tinzi să fii sufletul unor petreceri, să te bucuri de aprecierea unor diverși oameni, dar nu-ți neglija individualitatea, rezervă-ți, totuși, răgazuri de a medita la nevoile, năzuințele tale cele mai adânci. 


Horoscop Gemeni Octombrie 2020: Dragoste și cuplu


Dacă ești parte a unui cuplu, mai ales dacă ești căsătorit, prețuieșți enorm relația cu tovarășul tău de viață, simți că acesta te înțelege deplin și te iubește necondiționat. Loialitatea și onestitatea din dragoste reprezintă repere importante, chei de boltă ale existenței tale.


În caz că ești singur, sensibilitatea ta emoțională te face să te simți vulnerabil, așa că este probabil să te implici într-o poveste de iubire cu cineva care tinde să te protejeze, să îți crească încrederea în tine însuți și în credințele tale. Poți întâlni o astfel de persoană cu prilejul unei reuniuni familiale sau prin intermediul unei rude. 


Horoscop Gemeni Octombrie 2020: Muncă și bani


Circumstanțe sau schimbări financiare complicate se limpezesc și te călăuzesc spre noi posibilități de majorare a veniturilor tale. Te orientezi spre demersuri în afaceri individuale sau în asociere numai în oameni care ți-au dovedit că nu au cum să-ți înșele așteptările. 


Unele neînțelegeri profesionale în colaborări sau lucrul în echipă pot fi lesne depășite dacă îți controlezi cu grijă modul cum comunici și te străduiești să fii cât mai flexibil în gândire și comportament. 


De altfel, ești străbătut de o energie impresionantă la serviciu, având astfel potențialul să ieși în evidență prin eficientă și competență. 


Horoscop Gemeni Septembrie 2020

Horoscop Gemeni Octombrie 2020 Horoscop Gemeni Octombrie 2020 Reviewed by Diana Popescu on septembrie 27, 2020 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.