Marele Lanț al Ființei | Ierarhia ființelor și lucrurilor din univers
Marele Lanț al Ființei sau, pur și simplu, Lanțul Ființei, este o concepție despre natura universului care a avut o influență atotpătrunzătoare în gândirea occidentală, în special prin intermediul neoplatonicienilor greci și a unor filosofi care le-au preluat și dezvoltat ideile, în decursul Renașterii europene din secolul al XVII-lea și începutul secolului al XIX-lea.
Termenul denotă trei trăsături generale ale universului: plenitudinea, continuitatea și gradualizarea.
Principiul plenitudinii afirmă că universul este "plin", constând din diversitatea maximă de tipuri ale existenței, orice este posibil fiind prezent în el.
Principiul continuității proclamă că universul este compus dintr-o serie infinită de forme, fiecare dintre ele împărtășind cu cea învecinată cel puțin un atribut.
Conform principiului gradualizarii liniare, seriile anterioare se află într-o ordine ierarhică, de la cel mai simplu tip de existența până la "ens perfectissimum", adică Dumnezeu.
Așadar, Marele Lanț al Ființei reprezintă o structura eșalonată a întregii materii și vieți, în care Dumnezeu se află la extrema superioară, deasupra îngerilor care, asemeni Lui, au pe de-a întregul o formă spirituală, fără trupuri materiale și, de aceea, neschimbătoare.
Dumnezeu a creat toate celelalte ființe și, de aceea, este în afara creației, timpului și spațiului. El are toate atributele spirituale prezente în îngeri și oameni, dar și pe cele neîmpărtășite cu aceștia, adică omnipotența, omniprezența și omnicunoașterea. Este un mofel de perfecțiune pentru restul ființelor.
Îngerii sunt ființe nemuritoare și au nevoie temporar de trupuri pentru a interveni în lumea materială. Sunt înzestrați cu rațiune, dragoste și imaginație.
Sub îngeri sunt oamenii, alcătuiți din spirit și materie, care se schimbă și, astfel, sunt în mod esențial nepermanenți.
Ființele umane împărtășesc daruri spirituale cu Dumnezeu, pe cele ale dragostei și limbajului cu îngerii, pe cele fizice cu animalele. Având corpuri materiale, sunt străbătuți de emoții și senzații, cum ar fi dorința trupească și durerea, și au nevoi fizice precum foamea și setea.
Și mai jos sunt animalele și plantele. La baza acestei ordini sunt materialele minerale ale pământului, ce consistă numai din materie. Drept urmare, cu cât o ființă se află într-o poziție mai înaltă a Lanțului , cu atât posedă mai multe atribute, inclusiv pe cele ale ființelor de dedesuptul lor.
Mineralele erau, în concepția medievală, o posibilă excepție față de natura neschimbătoare ale celorlalte componente ale lanțului, întrucât alchimia promitea să transforme metalele mai joase în altele mai valoaroase, precum argintul și aurul.
Fiecare legătură, za, a lanțului putea fi divizată mai departe în componentele sale. De exemplu, în societatea seculară din Evul Mediu, regele era amplasat la vârf, urmat de nobilime și biserică, și țăranii dedesuptul acestora. Solidificarea regelui în poziția de top a scării sociale constituia, în fapt, declararea dreptului divin al monarhilor.
Starea aparent permanentă de inegalitate între păturile sociale a devenit o sursă de nemulțumire, și a condus, în cele din urmă, la schimbări politice radicale, precum Revoluția Franceză. Ierarhia era vizibilă în fiecare strat al societății. De exemplu, în familie, tatăl era capul gospodăriei, sub el fiind soția lui, și mai jos de ea, copiii lor.
Diviziunea animalelor era asemănător subîmpărțită, de la leul puternic, sălbatic, de neîmblânzit, la vârf, până la animalele domestice folositoare, dar lipsite de duh, precum caii și câinii, și docilele oi, capre. În același fel, păsările erau clasificate de la vulturii nobili până la zburătoarele obișnuite, cum ar fi porumbeii.
Sub acestea erau peștii, cei cu oase fiind deasupra celorlalte creaturi variate ale mării și oceanului. Și mai jos erau insectele, cu cele de folos, precum albinele, într-o poziție superioară, și cele dăunătoare (muștele, gândacii) într-una inferioară.
Șarpele era pe cel mai de jos nivel, din pricina rolului său malefic în Grădina din Eden.
Spre deosebire de leu, cu simțuri ascuțite ale vederii, auzului și mirosului, alte animale posedau numai simțul tactil și cel gustativ, acesta fiind cazul celor care se târau, inferioare lor fiind scoicile, imobile, fixate de fundul mării.
Dedesuptul animalelor erau plantele, cu impetuosul și folositorul stejar pe cea dintâi treaptă, și cu presupusul demonic arbore de tisă pe cea din urmă. Plantele de cultură erau clasificate asemănător.
Plantelor le lipseau organele senzitive și abilitatea de a se mișca, dar puteau să crească și să se reproducă. Printre cele mai bine poziționate erau cele purtând frunze și flori, în vreme ce cele mai slab clasificate, precum ciupercile și mușchiul, erau sortite să rămână pe pământ, aproape de zona minerală a acestuia.
Mineralele aveau și ele diferite ranguri, de la metalele utilizabile (de la aur la plumb), și roci (iarăși, începând cu cele mai folositoare, ca marmura) până la sol.
Mineralele erau incapabile să simtă sau să se înmulțească. Atributele lor erau stabilitatea și puterea, în particular pietrele preţioase fiind înzestrate cu magie.
Thales din Milet: Lumea s-a născut din apă şi vieţuieşte prin apă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu