Rugăciunea seninătății sau rugăciunea serenității

Rugăciunea seninătății sau a serenității este una pe care aproape sigur o cunosti mai mult sau mai puțin vag în varianta sa din limba română sau engleză. În românește este, de obicei, astfel:

Doamne, dăruiește-mi seninătatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba,
Curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba,
Și înțelepciunea de a face diferența dintre ele. 

În engleză, Serenity Prayer are adeseori această formă:

God, grant me the serenity to accept the things I cannot change,
courage to change the things I can,
and wisdom to know the difference.                                  

Rugăciunea serenității a fost scrisă de teologul american Reinhold Niebuhr  (1892–1971), una care la origine punea curajul pe cel dintâi loc:

Tată, dă-mi curajul de a schimba ceea ce trebuie să fie schimbat, seninătatea de a acceptă ceea ce nu-mi stă în putere (de a trasforma), și luciditatea de a deosebi una de cealaltă. 

Niebuhr  a creat această rugăciune în anii 1932-1933. Ea s-a răspândit rapid, adeseori fără a-i mai fi atribuită lui Niebuhr , în diverse grupuri bisericești între anii 1930 și 1940, și a fost adoptată și popularizată de Alcoolicii Anonimi și alte organizații, programe de recuperare în 12 pași.

O altă versiune, binecunoscută înainte de 1951, includea și termenul "grație":

Dumnezeu, dăruiește-mi grația de a accepta cu serenitate
lucrurile care nu pot fi schimbate,
Curajul de a schimba lucrurile 
care pot fi schimbate,
și înțelepciunea de a distinge 
unele de celalalte.

Trăind, pe rând, fiecare zi,
Bucurându-mă de fiecare clipă a timpului, 
Acceptând străduința ca o cale către pace, 
Luând, așa cum a făcut Iisus,
Această lume păcătoasă așa cum este, 
Și nu așa cum aș fi vrut să fie,
Încrezându-mă că Tu vei face toate lucrurile bine
Dacă mă supun voinței Tale, 
Astfel încât să fiu cât se poate de fericit în această viață
Și suprem de fericit cu Tine în cea următoare. 

Amin.

Această rugăciune se aseamănă cu gândurile, ideile altor învățați, filosofi, din timpuri anterioare...

Desigur, în primul rând este vorba despre stoici, îndeosebi despre Epictet, care scria, "Folosește-te cât poți mai bine de ceea ce-ți stă în putere, și lasă restul împrejurărilor să se petreacă de la sine. Unele lucruri depind de noi, iar altele nu depind. Opiniile noastre ne aparțin, la fel impulsurile, dorințele, aversiunile noastre, pe scurt, orice ne stă în putință. Corpurile noastre nu depind de noi, și nici posesiunile noastre, reputația noastră, statuturile noastre publice, sau, așa cum este, orice nu poate fi influențat de noi înșine.

Învățatul buddhist indian Shantideva din secolul al VIII-lea, de la Universitatea străveche Nalanda, sugera:

Dacă există vreun remediu când necazurile ne lovesc, 
Ce motiv am avea să ne întristăm?
Și, dacă nu avem cum se le facem față, 
La ce folos am fi deprimați?

Filosoful evreu Solomon ibn Gabirol din secolul al XI-lea observa:

Și ei au spus: La piatra de temelie a întregii înțelegeri stă conștientizarea a ceea ce este și a ceea ce nu poate fi, și consolarea despre ceea ce nu este în puterea noastră să schimbăm. 

În 1801, Friedrich Schiller zicea:

Binecuvântat este cel care a învățat să îndure ce nu poate schimba și renunță, cu demnitate, la ce nu poate realiza. 

De-a lungul vremii, rugăciunea seninătății / serenității a fost atribuită fără dovezi lui Thomas Aquinas, Cicero, Augustin, Boethius, Marcus Aurelius, Francisc de Assisi, și Thomas More.

Copiii şi rugăciunile - Poveste de Paulo Coehlo