Superstiții despre furnici

Încă din vremuri străvechi, oamenii și-au creat și dezvoltat credințe, superstiții, legende despre furnici, asociate cu casa, bogăția, fericirea, nefericirea, vremea, norocul și ghinionul, pornind de la hărnicia, ierarhia și organizarea lor, capacitatea lor de a lucra în echipă.

Într-un mit relatat de Hesiod, în opera sa "Catalogul femeilor", Aecus, fiul lui Zeus și nimfa Aegina crescuseră numai ei doi pe o insulă pustie. Ca răspuns al rugăciunilor lui Aecus de a avea companie, Zeus a transformat furnicile de pe insulă în bărbați și femei numiți "mirmidoni". Fie Aecus, fie fiul lui, Peleus, i-ar fi luat pe aceștia în Thessaloniki, și, de aici, bărbații din acest neam l-ar fi urmat pe băiatul lui Peleus, Achilles, în războiul contra Troiei.

Thevenot, în scrierea sa "Călătorii în Levant", menționa furnicile lui Solomon printre viețuitoare care vor intra în rai, potrivit convingerii turcilor, din următoarea cauză: "Solomon a fost cea mai măreață ființă de pe pământ, căci toate creaturile i se supuneau și îi aduceau daruri. Printre altele, o furnică i-a adus drept cadou o lăcustă, târâtă prin forțele proprii. Solomon, observând că furnica i-a adus ceva mai mare decât ea însăși, i-a acceptat darul și a preferat-o mai mult decât pe celelalte viețuitoare."

În străvechea Mesopotamie, soldaților care erau de gardă li se recomanda frecvent să stea cu ochii pe furnici. Dacă acestea se luptau între ele, însemna că dușmanul se apropia de ei.

Oamenii credeau, altădată, că furnicile apărute în casă aveau harul de a întări relațiile familiale, a pune capăt certurilor, neînțelegerilor cu cei dragi, ba chiar a împiedica infidelitatea!   
Superstiții furnici

 De asemeni, cu cât se găseau mai multe furnici într-o casă, cu atât mai mult  urmau să aibă o avere mai mare membrii familiei de acolo.

Conform unei legende, furnicile ar fi cărat boabe de grâu în gura regelui frigian Midas, pe când era copil, în vreme ce dormea, ceea ce i-a prevestit că va fi imens de bogat. Mai târziu, și-a dorit ca orice atingea să se transforme în aur, o rugăciune îndeplinită de Bacchus.

Indienii erau de părere că furnicile le puteau asigura belșug, așa că obișnuiau adeseori să lase zahăr, dimineața, în apropierea coloniilor lor.

Unii considerau că un șir de furnici mărșăluind pe podea, pe sub un scaun sau o ușă, era un semn că nu ai spus adevărul cuiva dintr-o discuție notabilă. Pe de altă parte, dacă furnicile urcau pe un scaun ori pe o ușă, ar fi prevestit moartea cuiva din familie în decurs de un an.

Superstiții despre păianjeni

În Mexic, când furnicile își făceau cuib într-o locuință, însemna că o persoană invidioasă ori răuvoitoare le pusese acolo cu intenția de a aduce necazuri familiei din aceasta.

O înșiruire de furnici ce-ți încrucișa drumul era, în general, de bun augur. Furnicile zărite de tine fugind din calea ta vesteau că cineva te vorbește de rău!

Omorârea unor furnici, călcarea lor în picioare, nu era deloc auspicioasă, întrucât avea potențialul de a atrage necazuri, nenorociri.

Dacă erai mușcat, înțepat de o furnică, însemna că urmai să te iei la harță cu cineva. Oricum, se spunea că aceste insecte se dedau la așa ceva numai cu oamenii răi, păcătoși.

Un furnicar construit în apropierea casei tale, în special înspre grajd, indica noroc și avere. Dacă îndrăzneai să distrugi un mușuroi, erai sortit ghinionului și necazurilor!

În Asia, inclusiv în India, furnicile negre erau înzestrate cu noroc pentru oameni. Când erau zărite prin preajma casei, semnalau fericire, pace, prosperitate. Dacă ieșeau dintr-o cutie de orez, dădeau de veste despre primirea curândă a unei sume de bani.

În același timp, furnicile roșii erau cu ghinion. Aflate în casă, avertizau asupra unei pierderi financiare. Cu toate astea, ieșirea lor din casă purtându-și oăule era un semn bun. În alte culturi, erau conectate cu diavolul!

Tot în India, furnicile mișunând în locul unde erau păstrate bijuteriile din aur erau asociate cu obținerea altor giuvaere din acest metal prețios. Direcția de mers a furnicilor avea și ea o semnificație aparte. Dacă veneau dinspre nord făgăduiau fericire, iar dacă soseau dinspre sud, îți promiteau un profit financiar. Cele ducându-se spre est erau corelate cu veștile rele, iar cele îndreptându-se către vest anticipau o călătorie în străinătate.

În Cornwell, Anglia, exista credință că furnicile ar fi fost zâne, ființe magice într-o încarnare anterioară. Potrivit altei tradiții, erau sufletelor druizilor care refuzaseră să accepte învățăturile Bibliei.

În New England, se susținea că furnicile nu pot trece peste un marcaj trasat cu cretă. Astfel, un cerc desenat cu cretă în jurul unei mâncari le împiedicau să se apropie de ea.

În unele superstițîi occidentale, ouăle lor reprezentau un antidot pentru dragoste, iar când erau transportate de furnici erau un semn rău.

Furnicile s-au remarcat în folclorul lumii și prin abilitatea de a prezice vremea...

Viespile în simboluri, superstiţii, legende

De exemplu, o mulțime de astfel de insecte foarte active, agitate, mișcându-se rapid, mai ales în apropierea mușuroiului, anunța o ploaie iminentă. Precipitațiile urmau să apară în curând și dacă striveai sub talpă vreo furnică.

Plutarh spunea, "Aratus, în prognozele sale (meteorologice), stabilea că este semn de ploaie când furnicile își scoteau afară ouăle."

Superstiții românești despre furnici


Și la români, furnicile ivite în casă erau semn de belșug.

Tecucenii ziceau că atunci când calci într-un furnicar, calci a rău. Tot ei credeau că dacă înmoi un băț în scuipat, îl vârî într-un mușuroi, și apoi îl pui în gură, riști să te otrăvești.

Bucovinenii erau încredințați că un secret al creșterii bune a pâinii în cuptor era risipirea unui mușuroi de furnici.

În zona Tutova, se recomanda că atunci când un om zarea pentru prima dată un furnicar primăvara, să se dea de trei ori peste cap sau să ia trei pumni de furnici și să le azvârle peste cap, astfel încât să aibă noroc tot anul.

În Mehedinți, există credința că atunci când păsările au pui nu e de bun augur să se vorbească despre ele, astfel încât să nu le mănânce furnicile puii.

Nu era bine ca furnicile să mănânce din laptele de la sân al unei femei, ca să nu-i piară țâța!

În Vaslui și Râmnicu-Sărat, furnicile ieșite din crăpăturile pământului și călcarea într-un mușuroi erau semne de ploaie.

Alte indicii despre timp ploios erau când furnicile umblau pe drum, ieșeau din cuiburile lor și cărau țărână, făceau mușuroaie mici pe lângă drumuri.

Iarna urmă să fie geroasă când furnicile își incropeau mușuroaie sus pe paiele de iarbă. Muștele și furnicile ivite pe afară înainte de Sfântul Alexie erau o predicție că frigul va continua.

Se estima că va fi un an agricol îmbelșugat atunci când furnicile ieșeau devreme la suprafață primăvara.


Surse principale:
- Cora Linn Daniels, C. M. Stevans: Encyclopædia of Superstitions, Folklore, and the Occult Sciences of the Wolrld
- Edwin Radford: Encyclopædia of Superstitions
- Biren Bonnerjea: A Dictionary of Superstitions and Mythology
- Thomas G. Aylesworth: Animal Superstitions
- Artur Gorovei: Credinți și superstiții ale poporului român
Superstiții despre furnici Superstiții despre furnici Reviewed by Diana Popescu on septembrie 04, 2020 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.