Triquetra: Simbol și semnificație
Triquetra sau Nodul Trinității are un loc special în simboluri și semnificații avându-și originea în cultura celtică. Triquetra este un cuvânt latinesc, însemnând "triunghiular" sau "cu trei colțuri".
În forma să cea mai pură constă din trei ovaluri sau arcuri de cerc interconectate, unul îndreptat în sus, și celelalte două în jos, către stânga și dreapta.
Se speculează că ar fi cel mai vechi simbol al spiritualității.
Apare în Cartea din Kells din secolul al IX-lea ca o decorațiune (un manuscris în limba latină, conținând cele patru evanghelii din Noul Testament) și este un simbol prezent în bisericile din Norvegia încă din secolul al XI-lea.
A fost găsit încrustat pe morminte vechi de mii de ani.
Având inițial semnificația de "triunghi", a fost folosit apoi ca o referință la variate forme cu trei colțuri. Uneori, simbolul tradițional triquetra este însoțit de un cerc.
De altfel, potrivit arborelui celtic al vieții, orice ce există pe lume se manifestă în trei feluri. De exemplu:
- Cele 3 stadii ale existenței: viața, moartea și renașterea.
- Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.
- Cele trei domenii: pământul, marea și cerul, trecutul, prezentul și viitorul.
În tatuaje și în alte expresii grafice ale sale, Triquetra poate reprezenta:
- Ciclul vieții (viață - moarte - renaștere).
- Familia (mamă - tată - copil).
- Făgăduința unui bărbat pentru soția sa (dragoste - onoare - protecție).
Semnificaţia simbolului Triskelion

Reviewed by Diana Popescu
on
septembrie 13, 2020
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu