22 octombrie: Ziua Nucii
Sărbătorită anual pe 22 octombrie, Ziua Nucii a fost creată pe la începutul anilor 2.000 de către Liberation Food Company (Compania de "Eliberare" a Hranei), o organizație de "comerț rezonabil" din Marea Britanie, grație căreia fermierii își pot vinde, la prețuri de producător, produsele pomicole.
Această companie a inițiat această zi atât pentru promovarea propriilor produse cât și, mai ales, pentru a încuraja consumul de mâncare sănătoasă, bazată desigur și pe nuci.
Asociată și cu Halloween-ul, acest eveniment este celebrat în prezent în diverse țări ale lumii prin târguri, expoziții și diferite întruniri populare.
Nucile în superstiții, legende, simboluri
Studiile științifice au demonstrat că nucile au capacitatea de a ne întreține, sprijini sănătatea. Sunt bogate în vitaminele E și B2, conțin o mulțime de proteine, sunt bogate în fibre și reprezintă o sursă bună de acid gras omega-3). Pot ajuta, printre altele, la prevenirea bolii de inimă coronariene și la scăderea colesterolului.
Mai ales în țările de limbă engleză sunt incluse în sărbătoarea de pe 22 octombrie și alunele, castanele, migdalele, fisticul, și altele.
Poți marca această zi introducând nucile în dieta ta zilnică sau preparand prăjituri în care nucile sunt ingrediente principale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu