Horoscop Balanță noiembrie 2020

 Orientările precumpănitoare din horoscopul Balanței în luna noiembrie 2020 sunt optimizarea imaginii personale, o abordare prudentă a demersurilor tale principale, recâștigarea unor beneficii în relațiile de asociere, o activitate socială tumultuoasă, voința de a-ți îmbunătăți tonusul fizic și psihic, o viață sentimentală guvernată de aprecierea mutuală a valorilor partenerilor de cuplu, oportunități din punct de vedere financiar și întreprinderi profesionale favorizate de creativitate.


Horoscop Balanță noiembrie 2020: Previziuni astrologice generale


După investigarea mai multor variante ale sinelui, reușești să o alegi pe cea mai avantajoasă, ce-ți permite să strălucești pe scena lumii, să-ți pui în lumină calitățile, meritele, atât în plan social, cât și profesional.


Nu te lansezi însă în inițiative temerare, îți aloci mai mult timp de evaluare a riscurilor înainte de a lua orice decizie importantă. Este posibil să îi iriți pe unii prin această minuțiozitate, precauție constantă.


Răbdarea de care ai dat dovadă cu oameni de care te leagă parteneriate își arată roadele, așa că ajungi să-i aduci pe aceeași lungime de undă ca și tine, să-ți împletești fertil eforturile cu ale lor în scopuri comunce, reciproc avantajoase.


În a treia decadă a lunii îți conștientizezi și îți scoți în evidență într-o și mai mare măsura opțiunile individuale. Te debarasezi și de o autocritică exagerată și-ți îngădui să ai mai dese răgazuri de recompensare a sinelui, de răsfăț în deliciile existenței.     

                           

Horoscop Balanță noiembrie 2020

Nu ai cum, totuși, să te îndepărtezi de viața socială, întrucât ea este mai solicitantă decât de obicei. Pari să fii ocupat cu tot felul de treburi, comisioane, obligații, schimburi de mesaje, dar faci totul cu inima ușoară, cu plăcere. Interacționezi cu ușurință cu persoane diverse, și îți promovezi astfel idei, proiecte inspirate. Rudele, colegii, amicii par să joace un rol major în traiul tău de zi cu zi.


În același timp, îți estimezi cu realism sănătatea, și iei măsuri eficiente pentru a ți-o îmbunătăți, apelând la diete sau programe de exerciții fizice cu o viabilitate verificată.


O serie de alte influențe astrale, de o durata mai mică, se adaugă celor anterioare...


Astfel, Mercur în cuadrat cu Saturn pe 1 noiembrie 2020 te determină să cauți să atingi perfecțiunea în tot ce râvnești. Capacitatea remarcabilă de memorizare te sprijină în studii, învățătură. 


Emotivitatea năvalnică ce te caracterizează în data de 9 noiembrie 2020, când Venus se amplasează în opoziție cu Marte, te face să fii atras cu ușurință în treburile altora. Pe de altă parte, ești gata să te opui cu tărie oricui se opune demersurilor tale.


Luna plină poposită pe 15 noiembrie 2020 în cerul Scorpionului îți poate da un gust amar când simțămintele îți sunt date peste cap de împrejurări neplăcute. Privește în oglindă relațiile tale umane pentru a-ți da seama unde, cum, ți-ai pierdut drumul destinului tău veritabil. Încrederea în tine însuți se consolidează când îți aliniezi acțiunile cu intențiile.


Cuadratul dintre Venus și Jupiter din 16 noiembrie 2020 îți stimulează optimismul și te poate convinge să îți extinzi prea mult și prea repede planurile. Te simți bine printre oameni, dar dorința ta de a-i ilumina cu tot dinandinsul prin înțelepciunea ta îi poate face să te considere arogant, înfumurat.


Inhibat când relaționezi cu alții, ești prea îngrijorat de modul cum te percep ei pe 19 noiembrie, ca urmare a cuadratului lui Venus cu Saturn. Acest lucru le dă impresia că unora că ești neprietenos ori distant. În acest condiții, poți prefera să te concentrezi exclusiv asupra intereselor tale, să te cufunzi în viața ta strict personală.


Năzuința de a evada din mijlocul rutinei cotidiene devine aproape irezistibilă sub efluviile Lunii pline ivite pe 30 noiembrie în Gemeni. Îți este ușor să te convingi că meriți o vacanță, o schimbare de peisaj!


Horoscop Balanță noiembrie 2020: Dragoste și cuplu


Dacă ai un partener, conexiunea ta cu acesta tinde să fie învăluită într-o atmosferă rară de romantism, prețuire a sentimentelor pe care le aveți unul față de celălalt. Puteți fi îmboldiți cu prisosință de desfătările materiale, fizice, pe care vi le dăruiește viața.


În eventualitatea că ești singur, ai prilejul să te lansezi într-o idilă cu promițătoare cu o persoană care-ți apreciază veritabil personalitatea, înzestrările, fără să-și creeze vreo imagine iluzorie despre tine.


Horoscop Balanță noiembrie 2020: Muncă și bani


Comunicarea intensă cu cei din jurul tău îți înlesnește dezvăluirea unor resurse financiare surprinzătoare. Treci, de asemeni, printr-o perioadă prielnică ajustării, în amănunțime, a bugetului personal.


Totodată, pari să-ți mărești veniturile mai ales dacă ai o afacere pe cont propriu. În caz că nu ai încă un job, poți face rost de bani prin mijlocirea unei conjuncturi neașteptate. Poți fi tentat să faci o investiție într-un obiect de folosită îndelungată.


Îți direcționezi, cu simț practic, creativitatea în muncă,și tinzi să excelezi în proiecte care-ți plac, te pasionează.


Horoscop Balanță octombrie 2020

Horoscop Balanță noiembrie 2020 Horoscop Balanță noiembrie 2020 Reviewed by Diana Popescu on octombrie 29, 2020 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.