Horoscop Scorpion noiembrie 2020

 Horoscopul Scorpionului din luna noiembrie 2020 aduce în prim plan contacte mai strânse, mai limpezi, cu universul tău lăuntric și cel din afară, o agilitate mentală efervescentă necesitând, câteodată, un plus de perseverență, debarasarea de tabieturi toxice, cufundarea în deliciile existenței, revitalizarea vieții sentimentale, o activitate profesională favorizată de colaborări și una financiară stând sub semnul prudenței. 


Horoscop Scorpion noiembrie 2020: Previziuni astrologice generale


 Încă din primele zile ale lunii, dificultățile de a te conecta cu lumea ta exterioară și cea interioară sunt depășite grație unei intuiții sporite, capacității de a ști instinctiv ce ai de făcut pentru a te folosi de informații prețioase provenite din ambele surse. 


Oricum, în a doua decadă a lui noiembrie mintea ți se ascute, ești înclinat să treci cu brio prin filtrul rațiunii tot ce ți se întâmplă. Neastâmpărul de a trece cu rapiditate de la o preocupare la alta îți poate însă afecta imaginea de ansamblu a activităților tale. Tocmai de aceea pari să ai succese mai cu seamă în întreprinderi de mică anvergură, care nu-ți solicită o răbdare substanțială. 


În același timp, distingi mai bine ce obiceiuri, dependențe din stilului tău de viață îți sunt nocive, și ești gata să te dezbari iute de ele. Nu apela, totuși, la măsuri radicale în acest sens, ci la unele graduale, astfel încât să nu-ți zdruncini starea de sănătate. 


În ultima treime din lună tinzi să deschizi întru totul plăcerilor existenței, să te răsfeți în ele, și să îți îmbunătățești, cu aplomb și inspirație, imaginea exterioară, modul cu îți promovezi personalitatea și crezurile. Ai abilitatea să-ți pui în lumină cele mai mari atuuri individuale, să profiți din plin, cu realism, de efluviile tale creative crescânde!      

                                  

Horoscop Scorpion noiembrie 2020


Alte influențe astrologice, de o mai mică amploare, se adaugă celor anterioare...


Astfel, trigonul dintre Soare și Neptun din 10 noiembrie 2020 te ajută să scapi de stresul existenței, să crezi mai mult în tine însuți, să ai acces la posibilități de a evolua ce păreau să-ți fie interzise până mai ieri. Onestitatea față de tine și de alții îți garantează împliniri de excepție!


Soarele în sextil cu Pluton pe 14 noiembrie 2020 îți furnizează satisfacții profunde prin conștientizarea a ceea ce îți dorești cu adevărat și perseverența de a-ți atinge cu orice preț obiectivele. Voința te sprijină mai mult decât altădată să obții ceea ce ți se cuvine!


 Sub vibrațiile Lunii noi din Scorpion și a cuadratului lui Venus cu Pluton de pe 15 noiembrie 2020 oamenii par să scoată, de la caz la caz, ceea ce este mai bun sau ce-i mai rău din tine. Dacă îți stăvilești însă obsesivitatea, încăpățânarea, ai prilejul să întrezărești o multitudine de căi de a te dezvolta și a trece printr-o metamorfoză nemaipomenit de promițătoare.


Datorită gândirii tale febrile ai șansa de a-ți dezvălui taine importante despre tine însuți și mediul înconjurător pe 17 noiembrie 2020, când Mercur se amplasează în opoziție cu Uranus. Străduiește-te, totuși, să nu pici în capcana unor îndatoriri nesemnificative și să nu te lași derutat de împrejurări surprinzătoare în aparență. 


 Sextilul dintre Soare și Saturn din 19 noiembrie 2020 îți infuzează o focalizare deosebită, care te sprijină să duci la bun sfârșit treburi amânate și să te ocupi de detalii care, de obicei, îți displac la culme. Ai parte de reușite mai ales când respecți cu strictețe regulile scrise și nescrise din plan social și profesional. 


Receptivitatea și sensibilitatea ce te caracterizează în ziua de 24 noiembrie, sub impactul trigonului lui Mercur cu Neptun, îți crește empatia față de cei din preajma ta și te îndeamnă să le dai o mână de ajutor. O scurtă excursie într-un loc a cărui destinație nu ai stabilit-o dinainte pare să-ți ușureze poverile impuse de traiul cotidian. 


 Mercur în sextil cu Pluton pe 27 noiembrie 2020 îți prilejuiește discuții fertile, împlinitoare, dar care te pot sili să redescoperi zone ale existenței pe care, de obicei, le eviți. Confruntarea directă cu împrejurări negative îți înlesnește înlăturarea lor grabnică. 


Pe 29 noiembrie 2020, sextilul lui Mercur cu Jupiter îți facilitează punerea la punct a unor planuri viabile pentru viitor și extinderea celor deja materializate. Încrezător în ideile tale, ți le pui în practică fără a le neglija amănunte semnificative. Ai o forță de convingere năvalnică care-ți permite să creezi noi alianțe în demersurile tale majore. 


Ziua de 30 noiembrie 2020 este marcată de sextilul dintre Mercur și Uranus, un eveniment astral ce-ți poate mijloci întâlnirea unor oameni neobișnuiți, în stare să-ți indice laturi nebănuite ale sinelui tău. Orientarea spre trăiri, experiențe de viață noi îți deschide drumul spre oportunități ieșite din comun. 


Horoscop Scorpion noiembrie 2020: Dragoste și cuplu


Dacă ești deja implicat într-o legătură amoroasă, ai harul de a împrospăta conexiunea cu partenerul tău, a-i readuce suflul iubirii dintâi. Îi reîndrăgești aparente defecte care, de fapt, reprezintă condimente esențiale ale farmecului său. Sprijinul pe care vi-l acordați reciproc în orice întreprindere personală este remarcabil în această perioadă. 


În eventualitatea că ești singur, beneficiezi de un magnetism aparte în sfera sentimentală, dar nu trebuie să te lași prins în mrejele oricui te curtează, ci să ai puțintică răbdare, fiindcă ai mari șanse să-ți afli un veritabil suflet pereche, unul căruia să nu-i atribui calități imaginare, ci care să intrupeze în mod real înzestrările pe care ți-ai dorit, ai visat să le aibă. 


Luna plină răsărită pe 30 noiembrie în Gemeni îi ispitește pe nativii solitari să se lase totuși antrenați în flirturi și aventuri înfocate, dar superficiale. Gustul lor poate fi curând amar, determinându-i  să se focalizeze spre legături în doi semnificative, presupunând o fuziune atât afectivă, cât și mentală. 


Horoscop Scorpion noiembrie 2020: Muncă și bani


 În plan profesional par să dispară treptat conflicte de interese, dispute neproductive, ceea ce-ți face posibil un grad sporit de cooperare cu colegii, coalizarea cu ei către țeluri comune. 


Mai cu seamă în ultimele zece zile ale lunii ești mobilizat să-ți mărești siguranța, stabilitatea financiară și, în acest scop, să acumulezi posesiuni cu o valoare durabilă, ba chir crescută pe termen lung. Nu ești deloc amator să-ți asumi riscuri în afaceri. Dacă ai vreo inițiativă din punct de vedere financiar, aceasta tinde să fie examinată cu o mare precauție înainte de a fi lansată. 


Horoscop Scorpion octombrie 2020

Horoscop Scorpion noiembrie 2020 Horoscop Scorpion noiembrie 2020 Reviewed by Diana Popescu on octombrie 18, 2020 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.