Horoscop Vărsător noiembrie 2020

 Reperele principale din horoscopul Vărsătorului în luna noiembrie 2020 sunt o viziune atotcuprinzătoare despre existența ta, alegerea grâului de neghină și creșterea popularității tale în activitatea socială, avantaje obținute din legături de prietenie mai vechi sau mai noi, o viață sentimentală stând sub semnul seriozității, siguranței, și una profesională favorizată de comunicare și ieșirea la lumină a meritelor tale.


Horoscop Vărsător noiembrie 2020: Previziuni astrologice generale


După câtva timp de nesiguranță, derută în privința imaginii de ansamblu a traiului tău, trecerea în revistă și ajustarea unor detalii îți facilitează revenirea pe calea autentică a destinului tău, înarmat cu o mai mare încredere în tine însuți. Ceea ce plănuiești, îți pui la punct acum va avea în scurtă vreme un impact direct, pozitiv, asupra modului cum te percep oamenii și a evoluției carierei tale.


Este posibil să reintri în contact cu persoane dragi, importante pentru tine din străînătate, și să primești de la ele niște vești îmbucurătoare.


Totodată, depășești o perioadă de dificultăți în activitatea socială și îți lămurești cu limpezime cu cine este fertil, de bun augur să interacționezi, și care idei merită să ți le pui în aplicare. Tot ce mai ai de făcut este să te focalizezi! Cu cât ești mai perseverent într-un domeniu selectat, cu atât ai șansa să te apropii mai repede de atingerea țelurilor tale asociate cu acesta.  

                 

Horoscop Vărsător noiembrie 2020


În a treia decadă a lunii, dorința ta de a fi remarcat de cei din preajmă îți este împlinită grație manierelor tale venusiene, modalității tale diplomatice și binevoitoare cu care ii abordezi. Pari să socializezi din plin, iar tovărășia îți este căutată în diverse evenimente mondene.


Îți mărești consistent rețeaua de relații, cunostiințe, iar cele mai vechi tind să-ți furnizeze satisfacții deosebite. Ești adeseori împreună cu prietenii, și aceștia înclină să-ți susțină proiecte originale, aparent excentrice, care se pot dovedi extrem de fructuoase în viitorul apropiat.


Horoscop Vărsător noiembrie 2020: Dragoste și cuplu


În eventualitatea că ești solitar, tinzi să te implici într-o poveste de dragoste cu cineva cu un statut înalt în sfera publică ori profesională, o persoană cunoscută printr-o circumstanță ținând de serviciul tău sau prin intermediul unui coleg de muncă. 


Dacă ai deja un partener, țintești, alături de acesta, să vă aprofundati conexiunea sentimentală. Dacă este cazul, este posibil să fii cerut în căsătorie de persoana iubită în public! Este, de altfel, un ciclu astral prielnic pentru planificarea unei logodne ori a unei nunți.


Sub vibrațiile Lunii pline găzduite în data de 30 noiembrie 2020 în Gemeni ai parte de numeroase oportunități în viața amoroasă, în special dacă le spui "da" în loc să le neglijezi din pricina comodității. Eșți dornic să deguști din plăcerile dragostei, dar pare să-ți fie greu să te dedici cu responsabilitate unei relații în doi serioase, cu bătaie lungă în viitor. Mărturisește limpede ce ai de gând pentru a nu înșela așteptările unor pretendenți la inima ta!


Horoscop Vărsător noiembrie 2020: Muncă și bani


Conversațiile despre cariera ta, mai cu seamă cu oameni influenți, te sprijină să deslușești ce năzuințe ai din acest punct de vedere și ce ai de întreprins pentru a ți le materializa.


Mai mult decât atât, este de așteptat ca șeful tău să ia în seama, în fine, străduințele și realizările tale, și să te recompenseze, poate printr-o primă sau o mărire a salariului. De asemeni, dacă ești în căutarea unui (alt) job, ai mari sorți de izbândă în a-l găsi.


Pe 15 noiembrie 2020, Luna nouă din Scorpion îți impulsionează ambițiile profesionale și te poate propulsa într-o poziție de lider. Renunțarea la iluzii conflictuale și idei preconcepute despre prosperitatea personală te face capabil să aduni mai mulți bani ocupându-te de ceea ce-ți place mai mult.


Horoscop Vărsător octombrie 2020

Horoscop Vărsător noiembrie 2020 Horoscop Vărsător noiembrie 2020 Reviewed by Diana Popescu on octombrie 21, 2020 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.