11 noiembrie: Ziua Origami
Această sărbătoare de pe 11 noiembrie a fost creată pentru a se aniversa ziua de naștere a lui Lillian Oppenheimer, fondatoarea primului grup de Origami din America, contribuitoare în înființarea Societății Britanice Origami și a celei Origami SUA. Așadar, dacă-ți place arta îndoirii hârtiei și a izvodirii unor frumoase opere din hârtie, pânză, bancnote, șervețele sau alte materiale, asemănătoare, Ziua Origami îți este dedicată și ție!
Origami, provenind din două cuvinte japoneze, "ori", adică "îndoire", și "kami", cu semnificația de "hârtie", își are originea în Japonia secolului al VI-a, o vreme când această artă era utilizată numai pentru ceremonii religioase. Odată cu secolul al XVII-lea, Origami a devenit extrem de populară pe tărâmurile japoneze, fiind asociată cu tradiții de tot felul, de la cele funerare la cele ale zilelor de naștere. Prima referință la o figurină făcută din hârtie este un poem despre un fluture creat astfel în conexiune cu nunțile Shintoiste.
În Europa, în secolul al XVII-lea și al XVIII-lea există obiceiul de a se da diverse forme unor șervețele, ca semn al unei bune găzduiri. Din păcate, această tradiție a fost pe cale să se destrame și să fie aproape uitată până recent, când a început să renască.
Când Japonia și-a deschis granițele, spre finele anilor 1800, a început să încorporeze tehnicile germane de impaturire a hârtiei și, astfel, două lumi aparent diferite au ajuns într-o uniune fabuloasă.
În zilele noastre, Origami este folosit ca un semn al speranței, inclusiv prin tradiția de a se dărui mii de cocori confecționați din hârtie oamenilor bolnavi din spitale, de exemplu celor având cancer.
Celebrarea de pe 11 noiembrie te poate îndemna să încerci să deprinzi această artă minunată, te poate inspira să creezi o diversitate de lucrări origami, poate și sub forma unor invitații la o nuntă sau o aniversare care, în mod sigur, vor face impresie prin ineditul și frumusețea lor.
10 noiembrie: Ziua Mondială a Științei pentru Pace și Dezvoltare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu