21 noiembrie: Ziua Mondială a Televiziunii
În decembrie 1996, ONU a proclamat 21 noiembrie ca Ziua Mondială a Televiziunii, comemorând astfel data în care a fost organizat primul Forum Modial al Televiziunii, în 1996, un forum care a adus laolaltă oameni importanți din industria media, în scopul de a analiza creșterea impactului televiziunii în luarea deciziilor și în opinia publică, mai ales în ceea ce privește pacea și securitatea din întreaga lume.
Ziua Mondială a Televiziunii nu este menită a fi, așadar, atât o sărbătorire a televizorului, dispozitivului electronic aproape nelipsit din casele noastre, cât o celebrare a unei filosofii a deschiderii și transparenței despre problemele mondiale.
Televiziunea a fost de multă vreme considerată ca un mod esențial de comunicare și globalizare în lumea contemporană, dar nu toate guvernele, țările, o tratează în acest fel, folosind-o în schimb ca un instrument de promovare a politicilor lor, ba chiar ca unul de îndoctrinare.
Chiar și pe plaiurile noastre, există televiziuni care nu respectă principiul obiectivității în difuzarea și, mai cu seamă, comentarea știrilor, deviază cu bună știință gândirea oamenilor, pentru a-i manipula în interese politice.
Dincolo de efectele sale pozitive, nu trebuie să uităm că televiziunea, în special "administrată" în exces, constitue un fel de narcotic, care ne adoarme mintea, ne pasivizeaza gândirea!
Niciun comentariu: