Roata Norocului: Simbol și semnificație

 În mitologie, în filosofia antică și cea medievală, Roata Norocului sau Rota Fortunae este un simbol al naturii capricioase a soartei. Roata aparținea zeiței romane Fortuna (la greci, Tyche) care o învârtea la întâmplare, schimbând pozițiile oamenilor de pe ea: unii erau copleșiți de un mare ghinion, alții se bucurau de un noroc nemaipomenit.

Roata Norocului are la origine zodiacul, sferele celeste ale acestuia, dintre care a opta includea stelele, iar a noua semnele zodiacale.

Acest concept a fost inventat în Babilon și a fost dezvoltat, mai târziu, în Grecia antică. El se aseamănă, întrucâtva, cu Bhavacakra sau "Roata Devenirii", descrisă în literatura, arta indiana, cu excepția faptului că cele dintâi reprezentări romane și grecești nu implicau o roată bidimensională, ci o sferă tridimensională, ca un simbol a lumii.                        

                

A fost folosită pe larg în percepția ptolemeică a universului ca zodiac, o roată cu semnele sale zodiacale rotindu-se constant de-a lungul anului și având efecte asupra soartei ori norocului oamenilor.

În secolul al II-lea î.Hr., tragedianul roman Pacuvius scria:

"Filosofii spun că norocul este nebun, orb și nesăbuit,

și ne învață că stă pe o stâncă sferică, rostogolindă;

ei afirmă că oriunde întâmplarea împinge stânca, norocul vine din acea direcție.

Ei susțin că este orb pentru un motiv: nu vede încotro se îndreaptă;

ne spun că este nesăbuit pentru e bizar și instabil;

prost fiindcă nu poate să distingă între cel valoros și cel lipsit de valoare."

În secolul al II-lea d.Hr., astronomul și astrologul Vettius Valens preciza:

"Există multe roți, cele mai multe mișcându-se de la vest la est, dar unele se mișcă de la est la vest.

Sunt șapte roți, fiecare cuprinzând câte un obiect ceresc, primul fiind luna...

Iar cea de-a noua roată, roata norocului, se deplasează de la est spre vest,

Și include fiecare dintre cele 12 semne ale zodiacului.

Fiecare roată este înăuntrul alteia, așa cum foile de ceapă se află una înlăuntrul alteia, și nu există vreun spațiu gol între ele."

Zeița și roata să au fost transpuse, în cele din urmă, în gândirea medievală. Filosoful roman Boetius a dat startul în această privință, utilizându-le în lucrarea sa "Consolatio Philosophiae", în care consemna:

"Cunosc înșelătoriile monstruoase ale acestei doamne, Fortuna; în particular, în prietenia sa perfidă cu oameni pe care intenționează să-i tragă pe sfoară, până în clipa când îi abandonează pe neașteptate și-i lasă zăcând într-o agonie de neîndurat."

Roata norocului a fost amplu folosită ca o alegorie în literatura și arta medievală pentru a sprijini îndrumările religioase. Deși roata clasică putea fi atât favorabilă, cât și dezavantajoasă, scriitorii din Evul Mediu au preferat să se concentreze pe aspectul ei negativ, tragic, cel al decăderii inevitabile a unor persoane puternice, amintind oamenilor de temporalitatea, efemeritatea lucrurilor pământești.

Roata norocului medievală avea, de obicei, patru etaje sau stadii ale vieții, întruchipate de personaje umane numite "Regnabo" ("Voi domni") la stânga, "Regno" ("Domnesc") deasupra, "Regnavi" ("Am domnit") la dreapta, și "Sum sine regno" ("Sunt fără domnie/regat") la partea inferioară.

Dante a apelat la roata norocului în "Infernul" și o astfel de roată a apărut apoi pe o carte de tarot (cca. 1440, în Italia).

Desigur, roata norocului a ajuns mai târziu una utilizată în bâlciuri, târguri, pentru a aduce câștiguri și mai ales pierderi celor care mizau pe un număr al ei, și a inspirat, se pare, jocul de ruletă!

De ce este potcoava un simbol al norocului?