6 decembrie: Ziua Copacului cu Mănuși
Pe 6 decembrie, pe lângă Sfântul Nicolae, este celebrat așa-zisul copac cu mănuși. Nu este vorba despre orice fel de mănuși, ci despre cele de iarnă, cu un singur deget (policarul), atât de potrivite, mai ales în copilărie, pentru a face bulgări de zăpadă sau a clădi oameni de zăpadă!
Se spune că această sărbătoare ar avea la origine cartea lui Candace Christiansen "Copacul cu mănuși", în care personajul principal, Sarah, se străduiește să își facă drum printr-o iarnă geroasă și, la un moment dat, zărește un grup de copii punându-și mănușile (cu un singur deget) pe ramurile unui mic copac uscat.
Cele mai timpurii mănuși cu un deget, confecționate din lână, au apărut se pare în jurul anilor 1.000 d.Hr. Au fost descoperite în cercetările arheologice din zona portuară Dorestad din Olanda.
Până vine zăpada, dar și după aceea, le putem folosi pentru a împodobi un copac, eventual chiar bradul pentru Crăciun, urmând să le alăturăm apoi globurile, beteala și luminițele specifice acestei sărbători mult așteptate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu