Blestemul lăcomiei: Poveste cu tâlc

 Cu mult timp în urmă, în Nordul Indiei, trăia un negustor a cărui nevastă murise și care mergea zi de zi din casa sa singuratică până la poalele dealului, în orașul de acolo, pentru a cumpăra și a vinde. 

"Trebuie să-mi iau o zi liberă", și-a spus el într-o odată, și a pornit să se suie pe dealuri pentru a se bucura de vederea de acolo și de suntele pădurii. După amiaza fierbinte l-a înmuiat și a căutat un loc linștit pentru a trage un pui de somn. A dat astfel peste o gaură dintr-o stâncă, de fapt o peșteră, așa că s-a strecurat în întunecimea ei și s-a culcat. La trezire, a simțit că mai era ceva împreună cu el în peșteră...

Târându-se spre interiorul acesteia, a găsit, la un moment dat, un ulcior mare din lut. Apoi, altul, încă unul și încă unul. Erau șapte ulcioare întru totul! Negustorul s-a întrebat dacă să le deschidă ori ba. Nu se auzea sunetul nimănui altcuiva prin preajmă, dar tot i se părea nițel riscant.   

    

Dar, după cum bine știm, curiozitatea este frecvent precumpănitoare peste teamă. A reușit să ridice capacul primului ulcior și, ce să vezi! Părea să fie plin cu monede de aur. La fel erau și al doilea, al treilea, al patrulea și al cincelea. Sub capacul celui de al șaselea a dat peste o bucată veche de hârtie.

Pe ea era scris, "Descoperitorule, păzește-te! Cele șapte ulcioare cu aur sunt ale tale, dar există și un blestem. Nimeni nu poate să le ia cu el fără a lăsa în urmă blestemul!"

Desigur, după curiozitate, lăcomia este cel mai puternic imbold omenesc. Negustorul nostru a fost extaziat de norocul său, și nu a pierdut nici o clipă în a împrumuta un căruț cu două roți pentru a-și transporta acasă comoara. 

Era epuizant, aproape imposibil! Voluminoase și greu de ridicat, ulcioarele trebuiau să fie cărate două câte două. Sub pavăza nopții, le-a adus în casa lui. La ultimul tur, cu numai cel de-al șaptelea ulcior, greutatea s-a ușurat, chiar suspect de mult... Neguțătorul nu a luat asta în seamă...

"Ia să număr monedele", s-a gândit el apoi, "să văd cât de mare îmi este avuția." Când a ajuns la ultimul ulcior, a descoperit însă că era plin numai pe jumătate cu monede de aur. "Ce-i asta?", a exclamat el. "Mi s-au promis șapte ulcioare!" Aruncase bilețelul de hârtie și uitase de blestemul înscris pe acesta. Negustorul era stăpânit de-acum de spiritul acumulării și lăcomiei!

Mutat în oraș, își număra zilnic monedele. Trăia numai pentru ele. Se gândea neîncetat, "Trebuie să umplu și al șaptelea ulcior cu aur!" Totuși, oricât de multe monede adăuga în ulcior, acesta rămânea, în mod straniu, mereu plin numai pe jumătate! A mai trăit câțiva ani, dar nu s-a bucurat niciodată de cheltuirea vreunei monede, deoarece nu îi erau nicicând îndeajuns de multe!

Țelul vieții: Poveste cu tâlc