Horoscop Berbec ianuarie 2021

 În horoscopul Berbecului din luna ianuarie 2021 se pune accentul pe siguranță, stabilitate, revizuirea reperelor tale principale din existență, agilitate mentală, o integrare avantajoasă printre oameni, o viață sentimentală solicitându-ți străduințe, o activitate financiară fructuoasă și una profesională favorabilă afirmării.


Horoscop Berbec ianuarie 2021: Previziuni astrologice generale


Țintești să-ți institui o cât mai mare securitate în viață. Tinzi să-ți aperi cu strășnicie credințele, opiniile, să te identifici cu ele. Ai la dispoziție o vreme prielnică pentru a-ți evalua valorile și a te asigura că acestea corespund actualului stadiu al existenței tale.


Gândirea îți este efervescentă, alertă, înlesnindu-ți izvodirea unor idei inovatoare, ieșite din comun. Exprimarea deschisă a acestora reprezintă o prioritate pentru tine. De altfel, ceilalți sunt încântați de conversațiile cu tine și-ți caută frecvent compania.


Dai întâietate independenței tale și, deși strălucești pe scenă socială, nu vrei să te atașezi prea mult de oameni. Ai abilitatea să-ți distingi cu limpezime viitorul și ce ai de întreprins pentru a-ți vedea visele cu ochii.            


Horoscop Berbec ianuarie 2021

Luna nouă apărută pe 13 ianuarie 2021 în Capricorn îți stimulează ambiția și te determină să-ți dezvălui resurse interioare capabile să-ți sprijine materializarea obiectivelor. Partea proastă este că nu ești disponibil să iei în seamă părerile altora, ceea ce te poate face să te confrunți cu riscuri inutile sau cu piedici surprinzătoare.


Sub vibrațiile Lunii pline răsărite în ziua de 28 ianuarie 2021 în Leu, creativitatea îți ia avânt și trebuie, într-un fel sau altul, să ți-o canalizezi spre demersuri concrete, inclusiv din punct de vedere artistic. Punerea talentelor tale în slujba unei cauze nobile îți poate rezerva satisfacții deosebite.


La finele lui ianuarie și primele două decade ale lui februarie 2021 se pot ivi unele neînțelegeri în relațiile de prietenie. Poate că, impulsionat să te focalizezi pe treburile tale, ți-ai neglijat întrucâtva amicii, sau au aceștia au făcut acest lucru. Se impune să afli o cale de a vă realinia unor preocupări, gusturi comune.


Horoscop Berbec ianuarie 2021: Dragoste și cuplu


În eventualitatea că ai un tovarăș de viață, poți realiza, dintr-o dată, că dragostea care vă leagă unul de celălalt nu este ceva de-a gata, că este necesar, zi de zi, să fie nutrită, îmbogățită și menținută deasupra rutinei cotidiene.


Dacă ești solo, poate fi nevoie să asaltezi cu răbdare și consecvență inima unei persoane care ți-a picat cu tronc, înainte de a înfiripa o idilă împreună cu aceasta. Poți să o întâlnești la unul eveniment social ori unul asociat cu mediul tău profesional.


Horoscop Berbec ianuarie 2021: Muncă și bani


Năzuiești să-ți creezi o cât mai mare stabilitate în plan financiar, și nu te dai înapoi de la nici un fel de efort pentru a acumula bani. Poți, în acest sens, să-ți iei un al doilea job sau să-ți pui la punct un proiect de antreprenoriat. Câteodată, totuși, poate fi nevoie să-ți înfrânezi impulsul de a cheltui peste măsură, pentru obiecte care nu-ți sunt neapărat indispensabile. 


Probabil că nu în zadar în a doua jumătate a lunii ești pe pragul de a fi strâmtorat financiar. Ți se atrage atenția să îți revizuiești din temelii bugetul personal sau familial. În același timp, ți se poate semnala dezideratul de a reestima importanță banilor în viața ta, astfel încât să nu-i prețuiești mai mult decât alte dimensiuni prețioase ale traiului tău.


Te bucuri de o atmosferă plăcută, cordială, la serviciu. Autoritatea și responsabilitatea îți ies în evidență, așa că pari să intri în grațiile șefilor. Reputația îți crește în zona profesională și-ți facilitează o viitoare avansare!


Horoscop Berbec decembrie 2020

Horoscop Berbec ianuarie 2021 Horoscop Berbec ianuarie 2021 Reviewed by Diana Popescu on decembrie 23, 2020 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.