Sfântul Nicolae: O poveste de groază și miracole franceză
Potrivit unei legende franceze , o adevărată poveste de groază, dar și una grăitoare despre miracolele și iubirea, dăruirea față de copii ale Sfântului Nicolae, se spune că, odată, pe când adunau de pe un câmp grânele rămase după recoltat, trei micuți au fost tentați să exploreze un orășel învecinat ogorului. Au tot colindat prin el, fără să-și dea seama cum se scurgea timpul...
Când soarele era pe cale să apună, copiii erau obosiți, înfometați și nu mai știau încotro să se îndrepte pentru a ajunge acasă. Au zărit lumină în prăvălia unui măcelar, așa că au bătut la ușa acesteia și au spus, "Ne-am rătăcit și ne este foame. Putem să îmbucăm ceva și să ne odihnim aici?" "Ah, da, desigur," li s-a răspuns, "veniți înăuntru."
După ce au intrat, măcelarul a luat în mâini un cuțit mare, foarte ascuțit, cu care i-a tăiat în bucăți și i-a pus într-un butoi mare cu saramură. S-au scurs șapte ani...
Într-o zi, cineva a ciocănit la ușa prăvăliei. Era chiar episcopul, Sfântul Nicolae, care i-a zis măcelarului rău, "Deschide-ți butoiul cu saramură!" Sfântul și-a pus mâinile peste butoi și, făcând apel la Dumnezeu, a rostit, "Ridicați-vă, copii." Copilașii s-au trezit din moarte și s-au ridicat. Familiile lor i-au primit cu bucurie acasă.
De atunci, Sfântul Nicolae a fost recunoscut drept patron și apărător al copiilor.
Varianta mai veche, originală, a acestei povești este despre trei studenți care călătoreau spre casă după ce plecaseră de la școală. Au făcut popas la un han, unde au fost drogați, jefuiți și uciși. De-a lungul anilor, mai ales în Franța și Europa Occidentală, acești studenți au ajuns să fie văzuți drept copilași. În legendă, sunt găzduiți fie de un hangiu malefic, fie de un măcelar rău.
În Franța, se povestește că măcelarul cel rău a devenit slujitorul Sfântului Nicolae și că, din acele timpuri, îl urmează mereu. Imaginea Sfântului Nicolae alături de copiii ieșind din butoi este extrem de răspândită în țările europene vestice.
Niciun comentariu: