Superstiții despre papuci

 Umiliți, aparent banali, papucii au inspirat superstiții variate, uneori fascinante, în diverse regiuni ale lumii...


În țări asiatice precum India, Nepal, Pakistan, Bangladesh, Buthan și Egipt, se crede că daca iți lași papucii cu tălpile în sus, vei fi urmărit de un mare ghinion. Pe de altă parte, în Japonia, papucii amplasați astfel sunt răspunzători pentru iscarea unei vremi rele.


În Occident, exista credința că așezarea încrucișată, unul peste altul, al acestora, este de rău augur. Pentru a îndepărta nenorocul se putea recurge la o soluție, și anume ca altcineva (în nici un caz tu însuti) să-i descrucișeze.


Pantofii sau papucii puși pe masă generau, inevitabil, înainte de a se înnopta, o cearta cu o persoană apropiată!


În numeroase părți ale globului, papucii aflați pe un pat nu puteau produce decât efecte negative.   


Superstiții despre papuci

În Taiwan, într-o tradiție provenita din Buddhism și Taoism, există o lună rezervată preumblării stafiilor pe pământ, o lună care, potrivit calendarului lunar de aici, pica în iulie (intre august și septembrie conform calendarului solar, occidental). Ei bine, în aceasta lună se zice că indiferent daca stai acasă ori călătorești, nu este indicat să-ți lași papucii lângă pat, ca nu cumva fantomele să-ți ia urma, să se cuibărească lângă tine și să-ți iște o noapte de coșmar. Și mai grav este să-i plasezi cu vârfurile îndreptate către pat, întrucât acest lucru le ușurează stafiilor să găsească drumul până la tine!


În alte zone, purtarea papucilor unui mort iți sortea o mulțime de necazuri.


În țările arabe, aruncarea unui papuc înspre cineva sau lovirea acestuia cu un papuc erau considerate gesturi extrem de dizgrațioase, umilitoare, care nu puteau să rămână nepedepsite de divinitate!


În continentul subindian pot fi văzute numeroase camioane, autovehicule de marfă având legate la spate niste papuci, pentru a fi protejate de rele și ghinioane.


Atârnarea de papuci sau alte încălțări de mașina sau trăsura unor proaspăt căsătoriți era cu noroc și simboliza fertilitatea.


În același timp, miresele erau sfătuite să nu-și schimbe papucii în noaptea nunții, ca nu cumva să ajungă să-și schimbe la fel și bărbații...


Pentru o femeie nemăritată exista un ritual special performat în seara aniversării zilei sale de naștere, înainte de a merge la culcare. Trebuia să stea cu spatele la ușă și să arunce peste cap un pantof sau un papuc. Abia a doua zi dimineața era indicat să descopere unde/cum aterizase. Daca vârful acestuia era orientat spre ușă, urma se se căsătorească până la sfârșitul anului!


Nu era recomandat să-i faci cadou cuiva o pereche de papuci, fiindcă era un semn de despărțire, însemna că aceștia se vor îndepărtă de tine în picioarele purtătorului. "Nu degeaba, aflăm la români expresia "a-i da cuiva papucii"!


Într-o alta variantă, papucii făcuți cadou prelungeau viața celui care îi dăruia și o scurtau pe cea a persoanei care îi primea!


Superstiții despre pantofi

Superstiții despre papuci Superstiții despre papuci Reviewed by Diana Popescu on decembrie 16, 2020 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.