23 ianuarie: Ziua Plăcintei
Ziua Plăcintei din 23 ianuarie celebrează anual această bunătate indiferent dacă are o umplutură de brânză, fructe, ciocolată, legume sau carne. Știai că plăcintă a apărut pe lume în jurul anilor 9.500 î.Hr. în perioada neolitică egipteană sau în Nouă Epoca de Piatră?
Așadar, oamenii se delectează cu ea de foarte, foarte mult timp, fără că rețeta sa să se fi schimbat semnificativ până în prezent. Continuă să fie un preparat de patiserie alcătuit din foi de aluat între care se introduce o anumită umplutură, și care este gătit în cuptor sau la tavă.
Cu prilejul acestei sărbători, mulți oameni se simt îmboldiți să se îndoape cu diverse tipuri de plăcintă. Alții preferă să-și facă una cu mânuțele lor, în propria bucătărie, eventual după o rețeta originală, de care să se bucure împreună cu familia sau prietenii lor. În fine, persoane dornice de distracție organizează bătălii cu plăcinte cu frișcă, asemeni celor din comediile cinematografice, în care au apărut însă din perioada filmului mut.
Ziua Plăcintei a fost inițiată la mijlocul anilor 1980 de către Charlie Papazian. Papazian lucra pe atunci ca inginer în domeniul nuclear în Boulder, Colorado, SUA, dar avea, de asemeni, experiență ca berar și profesor.
Nu se știe de ce a decis să facă asta însă, la un moment dat, a declarat că ziua sa de naștere va fi cunoscută și drept Ziua Plăcintei. Toată lumea a părut să fie de acord cu acest lucru, așa că din 1986, 23 ianuarie a devenit una de celebrare oficială a plăcintei, sponsorizată chiar de American Pie Council (Consiliul American al Plăcintei).
Câteva lucruri interesante despre plăcintă
- În Egiptul antic era consacrată o plăcintă cu foi din ovăz sau grâu infășurate în jurul unei umpluturi de miere sau smochine.
- Cea dintâi rețetă de plăcintă consemnată în istorie a fost cea a lui Epicur, una incluzând secară, brânză de capră și miere.
- Plăcintele și-au făcut debutul în Anglia în secolul al XII-lea, constând mai ales din foi de aluat și mai puțin din umplutură. Unele plăcinte erau făcute din pui, iar picioarele lor erau lăsate să atârne în afara preparatului pentru a fi utilizate ca un fel de mânere.
- Tot în Anglia, în 1644, Oliver Cromwell a interzis mâncatul plăcintei, considerându-l o formă de plăcere păgână. Până în 1660, când liderii Restaurației au eliminat această interdicție, oamenii și-au pus pofta în cui pentru acest deliciu.
- În New Mexico, SUA, există Orașul Plăcintei (Pie Town), amplasat pe autostrada 60 din districtul Catron. Specialitatea din această localitate? Desigur, plăcinta!
- Cea mai mare plăcintă din lume cântărea 10.540 kilograme. A fost creată în aprilie 1988 de 17 studenți de la Stratford-upon-Avon College. Era atât de mare încât a avut nevoie de un recipient lung de 9,75 metri, lat de 2,32 metri și adânc de 0,61 metri.
- Cea mai scumpă plăcintă din lume a valorat 9.500 de dolari SUA. A fost pregătită la hotelul Lord Dudley din Sidney, Australia. Ingredientele principale cuprindeau două felii de carne de vită premium, doi homari de stâncă, trufe negre de iarnă, două sticle de Penfolds Grange Reserve și aluat de 24 de carate German Gold Leaf.
Niciun comentariu: