Povestea lui Kafka, a unei fetițe și a păpușii ei pierdute

 Am citit și recitit cu pasiune, fascinație, scrierile lui Franz Kafka (1883-1924) încă din adolescență. Acum puțin timp, am găsit pe internet o poveste înduioșătoare despre el, conform căreia de împrietenise cu o fetiță care-și pierduse păpușa. Nu îmi aminteam să fi dat peste așa ceva în operele vestitului scriitor și, în plus, această parcă nu se integra în turnura generală a scriiturii sale...


Iată povestea, pentru cei care nu au aflat-o deja...


Povestea lui Kafka, a unei fetițe și a păpușii ei pierdute


Pe când avea în jur de 40 de ani, Franz Kafka, care nu s-a căsătorit și nu a avut copii vreodată, se plimba prin parcul Steglitz din Berlin și, la un moment dat, a întâlnit o fetiță înlăcrimată, care își jelea pierderea păpușii sale preferate. Atât ea, cât și scriitorul au căutat-o îndelung, fără a avea însă vreun succes. Kafka i-a propus să se regăsească a doua zi pentru a-și continua cercetările.


Nu au reușit nici de această dată să dea peste păpușă, însă Kafka i-a înmânat fetei o scrisoare "scrisă" de păpușă, în care această îi spunea stăpânei sale, "Te rog, nu plânge. Am plecat într-un voiaj pentru a vedea lumea. Îți voi scrie despre aventurile mele."


Când cei doi s-au reîntâlnit, scriitorul i-a citit cu voce tare din scrisorile bine puse la punct despre aventurile extraordinare ale prea iubitei sale păpuși, pe care fetița le-a considerat a fi încântătoare.  


Povestea lui Kafka, a unei fetițe și a păpușii ei pierdute

Cu o altă ocazia, Kafka i-a citit o altă epistolă, în care păpușa îi transmitea că se întorsese în Berlin. Apoi, i-a dat o altă păpușă, cumpărată de el. "Nu arată deloc precum păpușa mea", a exclamat fata. Atunci, Kafka a scos la iveală o altă scrisoare, în care păpușa explica, "M-am schimbat în decursul călătoriilor mele." Fetiță și-a îmbrățișat noua păpușă și a luat-o acasă.


Potrivit unei versiuni a poveștii, mulți ani mai târziu, fetița de altă dată a descoperit un bilețel într-o crăpătură neobservată mai înainte din păpușă. În mica epistolă, semnată de Franz Kafka, se spunea, "Este de așteptat ca tot ce iubești să fie, într-o mare măsură, pierdut dar, până la urmă, dragostea se va întoarce la tine pe o cale diferită."


Cum spuneam mai sus, o poveste înduioșătoare! Dar ideea că introvertitul, complexul, sarcasticul, chiar cinicul Kafka, autor al unor opere precum "Colonia penitenciară", "Un artist al foamei", "Metamorfoza", "Castelul", "Procesul", ar fi pus pe hârtie o astfel de povestire pare improbabilă!


Este demn de consemnat că o mare parte a operei lui Kafka a post publicată postum de Max Brod, executorul său testamentar literar, în ciuda dorinței prozatorului de a fi cu totul distrusă. 


Conform celei mai verosimile explicații, "Povestea lui Kafka, a unei fetițe și a păpușîi ei pierdute" ar avea drept sursă pe Dora Diamant, ultima dintre logodnicele lui Kafka. Se pare că aceasta i-ar fi reprodus-o criticului și traducătorului francez Marthe Robert și, într-o versiune puțin diferită, lui Max Brod. 


Oricum, Dora Diamant nu este în afară oricărei suspiciuni din acest punct de vedere. Ea a pretins că ar fi distrus numeroase manuscrise și scrisori ale lui Kafka atunci când acesta era pe moarte. Le-a declarat lui Max Brod și lui Moshe Spitzer, un editor din Schocken Verlog, că la puțină vreme după decesul scriiitorului nu ar mai fi fost în posesia nici unui manuscris de-al său. 


Cu toate astea, ulterior, a clamat că în primăvara anului 1933, Gestapo-ul ar fi percheziționat apartamentul din Berlin unde locuia împreună cu Ludwig Lask, un lider comunist cu care s-a căsătorit după aceea iar, cu acest prilej, Gestapo-ul ar fi confiscat un număr de manuscrise ale lui Kafka incluzând posibil și scrisorile păpușii. 


"Povestea lui Kafka, a unei fetițe și a păpușii ei pierdute" este o născocire, un fals, sau nu? Poate că viitorul va face lumină asupra acestui mister!


O mică fabulă - Povestire de Franz Kafka

Povestea lui Kafka, a unei fetițe și a păpușii ei pierdute Povestea lui Kafka, a unei fetițe și a păpușii ei pierdute Reviewed by Diana Popescu on ianuarie 29, 2021 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.