1 aprilie: Ziua Distracției
Nu întâmplător, ziua de 1 aprilie nu este dedicată nu numai Păcălelilor, ci și Distracției, între cele două existând , desigur, o conexiune directă.
Oricum, în această zi, pe lângă deliciul de a-i trage pe sfoară pe alții, ar trebuie să ne detensionăm, să ne relaxăm, să ne prostim nițel, și să ne eliberăm de constrângerile rutinei studiilor sau muncii, să ne reamintim ce înseamnă, cu adevărat, viața.
În existența noastră tot mai accelerată, mai trepidantă, sub presiunea de a evolua, a ne duce țelurile majore la bun sfârșit, a fi mai productivi, mai eficienți, distracția este adeseori uitată, neglijată. Acest stil de viață ne supune constant unor efecte negative, pe care nu ar trebui să le minimalizăm.
Așadar, cu prilejul Zilei Distracției, dar și în celelalte zile ale anului, putem să ne îmbunătățim sănătatea luând parte la cât mai multe activități incitante, infectându-i pe cei din jurul nostru cu spiritul nostru spontan, jucăuș.
Debarasarea de stres ne ajută să facem o (primă) impresie mai bună asupra altora, să avem un impact sporit asupra acestora. Acest lucru se estebenefic inclusiv din punct de vedere al sănătății, prin evitarea ca , de exemplu, tenul nostru să devină mai palid, să fie atacat de acnee, iar pungile de sub ochi să ni se accentueze.
De asemeni, prin dăruirea nouă înșine a cât mai multor răgazuri de a ne distra, ne putem reduce nivelul de stres și să ne întărim sistemul imunitar.
Lumea este plină de oportunități de a ne distra, așa pe 1 aprilie nu ne rămâne altceva de făcut decât să ne orientăm spre cele care ne plac, ne ispitesc cel mai mult, mai cu seamă împreună cu prietenii și membrii familiei!
31 martie: Ziua Mondială a Backup-ului / Copiilor de rezervă digitale
Niciun comentariu: