21 martie: Ziua Internațională a Pădurilor

 În 2012, Adunarea Generală a ONU a proclamat 21 martie Ziua Internațională a Pădurilor, o zi care celebrează și crește conștientizarea importanței tuturor tipurilor de copaci, păduri. 


Organizatorii acestui eveniment sunt Forumul pentru Păduri al Națiunilor Unite și Organizația pentru Hrană și Agricultură a Națiunilor Unite, împreună cu guverne, Parteneriatul Cooperant pentru Păduri și alte organizații.


Atunci când bem un pahar cu apă, scriem într-o agendă, luăm un medicament pentru febră ori construim o casă nu facem întotdeauna conexiunea dintre aceste lucruri și păduri. Totuși, acestea și multe aspecte ale vieților noastre sunt legate, într-un fel sau altul, de pădure.

                         

21 martie: Ziua Internațională a Pădurilor

Pădurile, caracterizate de o autoadministrare și utilizare de resurse sustenabile, inclusiv în ecosistem, sunt factori cheie în combaterea schimbării climatice și în asigurarea prosperității, bunăstării generațiilor actuale și viitoare. Ele joacă un rol crucial în înlăturarea sărăciei și îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare Sustenabilă ale ONU.


Pădurile acoperă o treime din suprafața de pământ a planetei noastre, având funcții vitale în toată lumea. Circa 1,6 miliarde de oameni, incluzând mai mult de 2.000 de culturi indigene depind de păduri pentru traiul lor, medicamente, combustibil, hrană și adăpost. 


Pădurile sunt cele mai diversificate ecosisteme de pe Terra, casele a peste 80% din speciile terestre de animale, plante și insecte. 


În ciuda acestor neprețuite beneficii ecologice, economice, sociale și pentru sănătate, despădurirea globală, inclusiv în țara noastră, continuă în ritmuri alarmante.


Cu prilejul fiecărei Zile Internaționale a Pădurilor, pe 21 martie, țările lumii sunt încurajate să facă eforturi locale, naționale și internaționale în organizarea de activități implicând pădurile și arborii. Au loc, astfel, campanii de plantare a copacilor, expoziții fotografice care ilustrează importanța pădurilor, împărtășirea de infografice, video-uri, știri, și informații despre acestea în media socială și alte mijloace media. 


20 martie: Ziua Internațională a Fericirii

21 martie: Ziua Internațională a Pădurilor 21 martie: Ziua Internațională a Pădurilor Reviewed by Diana Popescu on martie 20, 2021 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.