9 Martie: Ziua Panicii

 Celebrată anual pe 9 martie, Ziua Panicii este una în care este OK să ne lăsăm în voia emoțiilor panicarde pe care de obicei ni le ținem în frâu. Nu este întru totul negativ să ne simțim copleșiți sau îngrijorați. Eliberarea din când în când unui astfel de simțământ nu ne transformă în mod necesar în persoane slabe sau inepte.


Măcar o dată pe an avem, așadar, ocazia să ne dezăgăzuim tensiunea interioară, indiferent dacă urlăm într-o pernă, acasă, sau pe vârful unui munte pe care ne-am cățărat în singurătate, și să ne dăm seama ce efect are acest lucru asupra noastră. Sau poate fi o zi de recunoaștere a panicii noastre și adoptării unor măsuri pentru a o evita.          

                                         

9 Martie: Ziua Panicii

Când vine vorba despre diverse sărbători, mulți oameni cred că au fost create, pur și simplu, pentru a marca momente fericite ale vieții. Ziua Panicii a fost însă întemeiată ca o zi de recunoaștere a cât de stresantă poate fi existența noastră, și a descoperirii a ceea ce avem de întreprins pentru a ne minimiza influențele stresului.


Toată lumea știe că stresul poate fi extrem de dăunător sănătății. Stresul poate provoca boli precum cele de inimă, tensiune sanguină ridicată și obezitate. 


Unii oameni răspund la stres având simțăminte de panică ce pot face sa-i slăbească psihic. Panica poate prelua controlul, făcându-ne dificil să luăm măsuri raționale. Pentru cei care simt că stresul și fricile lor sunt atotacaparatoare, Ziua Panicii este perfectă pentru a face un pas înainte și a cere ajutorul unui profesionist în sănătate mentală.


Abordarea cea mai potrivită a Zilei Panicii este să găsim latura pozitivă a acesteia.


Cu acest prilej, unora oameni le poate pare distractiv să-și uluiască colegii și prietenii prin afirmarea stresului lor în miezul zilei, strigând despre el și dansând de unii singuri. Ei pot urla "Asta-i prea mult!" sau "Nu vreau să mi se mai întâmple asta vreodată!"


Alte mijloace de a marca această zi din 9 martie ar fi să ne inițiem practica de a respira adânc, profund (reducându-ne astfel stresul, scăzându-ne pulsul și micșorându-ne tendințele de a ne panica), să ascultăm muzică veselă, optimistă, să ne luăm viața în propriile mâini, să ne lămurim sursele de stres și modul cum reacționăm la acestea, să ne reluăm un hobby capabil să ne relaxeze!


8 martie: Ziua Internațională a Femeilor

9 Martie: Ziua Panicii 9 Martie: Ziua Panicii Reviewed by Diana Popescu on martie 08, 2021 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.