O poveste cu tâlc buddhistă
O poveste cu tâlc ilustrând principii buddhiste de bază, precum legea karmei și renașterea, efectul afinității karmice și necesitatea de a ne purta cu bunătate cu toate făpturile de pe pământ.
Odată, Buddha își împărtășea învățăturile, însoțit de discipolii săi Anand și Mahakasyapa. Era aproape de prânz și, zărind un copac, Buddha le-a spus ucenicilor lui, "Haideți să ne odihnim o vreme sub acel arbore. Curând este miezul zilei, și cred că suntem cu toții înfometați și însetați."
Apoi, Buddha a observat, nu prea departe, o grădină cu pepeni. I-a zis lui Anand să ceară de acolo un pepene astfel încât să aibă de mâncare și să-și potolească setea. Anand s-a dus imediat spre grădină. Acolo era o femeie care păzea pepenii. Când l-a văzut sosind pe Anand, expresia ei facială a început să se schimbe. Chiar înainte să-i vorbească, ea l-a țintuit mânioasă cu privirea.
În pofida acestui lucru, Anand a continuat să se apropie de aceasta și, cu palmele lipite în dreptul pieptului, a început, cu sinceritate, să o roage, "Buddha stă sub acel copac și este însetat. Pot să-ți cer să..." Ananda nu a apucat să termine să vorbească când femeia s-a răstit la el, "Ieși afară din grădina mea! Nu vreau să-ți mai văd fața!" Constatând că aceasta nu era dornică să-i dea vreun pepene, Anand nu a avut ce face altceva decât să se conformeze. S-a întors la Buddha și i-a povestit ce se întâmplase.
După aceea, Buddha i-a spus zâmbind lui Mahakasyapa, "De ce nu te duci tu?" Mahakasyapa ezita. "Anand este tânăr și arătos", s-a gândit el. "Dacă cererea lui Anand a fost respinsă și acea femeie l-a alungat, cum ar putea un bătrân ca mine să obțină un pepene? Dar, de vreme ce Buddha mi-a cerut asta, trebuie să o fi făcut cu un motiv anume." Așa a cugetat tot timpul pe când se îndrepta către grădină.
Femeia a băgat de seamă că se apropia de ea, și a mers spre dânsul pentru a-l întâmpina. Stand în fațagrădinii, l-a salutat cu curtoazie, cu palmele în dreptul pieptului, și l-a întrebat, "Venerabile, ce pot face pentru tine?" Mahakasyapa i-a replicat, "Mă întreb dacă ai putea să-mi dai un pepene, pentru că Buddha este însetat și înfometat."
Femeia a fost fericită să-l ajute și a ales un pepene mare pentru Mahakasyapa. I-a oferit pepenele cu ambele mâini și i-a mulțumit respectuos. Mahakasyapa i-a fost și el recunoscător. I-a mulțumit, de asemeni, și a plecat. Pe drumul înapoi către Buddha, Mahakasyapa s-a simțit foarte derutat, gândindu-se, "De ce acea femeie a fost atât de fericită să mă vadă? Și, mi-a oferit și un pepene mare și frumos?"
Când s-a întors la Buddha, l-a întrebat, "Buddha, de ce acea femeie mi-a dat mie un pepene, dar nu și lui Anand? Trebuie să existe o cauză karmică în spatele acestui lucru." Buddha a început să le spună o poveste... "Cu multă vreme în urmă, doi călugări străbăteau un drum. Cel mai tânăr, care mergea în față, a simțit, la un moment dat, un miros urât. S-a uitat în jur și a zărit o pisică moartă, aproape descompusă sub soarele fierbinte. Călugărul și-a acoperit nasul cu mâna, spunând, "Pisica asta pute îngrozitor", și a trecut mai departe.
Pășind în spatele lui, celălalt călugăr a văzut și el pisica moartă, i-a simțit mirosul neplăcut, dar i-a părut rău pentru pisică. Așadar, a făcut făcut ceremonia celor trei mântuiri, și a spus, "Acum, că ai părăsit tărâmul animal, revino în această lume ca o ființă umană și fii o persoană bună." Apoi, a îngropat pisica." Buddha a făcut o pauză și a întrebat, "Anand, știi cine era călugărul care mergea înainte?"
Rușinat, Ananda și-a înclinat capul și a răspuns, "Da, eu eram." Buddha a privit spre Mahakasyapa și a zis, "Tu ești călugărul bun la inimă care a îngropat pisica ce a renăscut ca femeia de la grădina cu pepeni. Ai îndeplinit pentru ea chiar ceremonia celor trei mântuiri și i-ai dat binecuvântarea de a renaște pe tărâmul uman. De aceea, când te-a văzut, a fost străbătută de bucurie și ți-a dăruit cel mai frumos pepene."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu