24 aprilie: Ziua Urlatului

 În vremurile noastre marcate de presiuni și anxietăți, mai este de mirare că există, anual, Ziua Urlatului? Deși masajul și meditația ne pot ajuta să ne detensionăm, unii psihologi sunt de părere că un țipăt, un urlet emis din răsputeri poate avea un efect terapeutic eficient în acest sens. Se pare că atunci când ne eliberăm astfel de frustrări, creierul ni se liniștește, calmează.


Așadar, Ziua Urlatului din 24 aprilie a fost creată pentru a sprijini milioane de oameni să își ridice dintr-o dată poverile de pe suflet. 


De peste 2000 de ani, medicină orientală a promovat beneficiile pentru sănătate ale urlatului. Doctorul Lu, maestru în medicina chinezească, susține că strigătele, urletele ne scot din stagnarea Chi-ului Ficatului, unul responsabil pentru mișcarea Chi-ului prin întreg corpul și facilitării circulației sângelui ce furnizează fluide și hrănire.    

                                      

24 aprilie: Ziua Urlatului

Urletul numit primar are, de asemeni, o istorie destul de lungă. Dezvoltat de Arthur Yanov, acesta avea țelul de a ajuta oamenii să se descarce de toate tensiunile și emoțiile ținute sub frâu printr-un strigat îndelungat, zgomotos. 


Drept urmare, pe data de 24 aprilie, putem să ne găsim un loc îndepărtat de concetățenii noștri în care să zbierăm cât ne țin puterile, fără a-i deranja pe alții!


Unii preferă în această zi să urle cu capul vârât în pernă pentru a scăpa de stres și a nu-i pune pe jar pe vecinii dornici mereu să sune la 112!


23 aprilie: Ziua Mondială a Cărții

24 aprilie: Ziua Urlatului 24 aprilie: Ziua Urlatului Reviewed by Diana Popescu on aprilie 23, 2021 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.