Cele 8 versete ale Sfântului Bernard de Clairvaux

 Se spunea despre cele 8 versete ale Sfântului Bernard de Clairvaux, extrase din Psalmii lui David, că, atunci când erau citite cu voce tare, salvau sufletele și garantau o moarte sfântă. Populare în Evul Mediu, sunt atribuite, potrivit legendei, ca selecție și răspândire,  Sfântului Bernard de Clairvaux.


Cărțile Orelor din secolul al XV-lea includeau adeseori rugăciuni preluate din Psaltire. Într-o legendă umoristică din unele astfel de cărți, se povestește despre modul în care au fost selectate versetele de către Sfântul Bernard.                  

                                 

Cele 8 versete ale Sfântului Bernard de Clairvaux

Conform acesteia, diavolul i-ar fi zis Sfântului Bernard că știe 8 versete care ar fi asigurat mântuirea dacă erau recitate zilnic. Satana nu i-a relevat, însă, care erau acestea. Sfântul Bernard l-a provocat, totuși, spunându-i că nu avea nevoie să le știe, întrucât citea cu vocea tare Psaltirea de la cap la coadă în fiecare zi. Simțindu-se umilit de argumentul sfântului, diavolul s-a dat bătut și i-a mărturisit despre ce versete era vorba. 


Versetele provin din Vulgata, versiune a Bibliei în limba latină. Iată cele 8 versete:


- Caută, auzi-mă, Doamne, Dumnezeul meu, luminează ochii mei, că nu cumva să adorm întru moarte. (Psalmul 12:4)


- În mâinile Tale îmi voi da duhul meu; izbăvitu-m-ai, Doamne, Dumnezeul adevărului. (Psalmul 30:5)


- Grăit-am cu limba mea: "Fă-mi cunoscut, Doamne, sfârşitul meu, și numărul zilelor mele care este, ca să ştiu ce-mi lipseşte". (Psalmul 38:5,6, despărțit în două și numărat, drept urmare, de două ori)


- Fă cu mine semn spre bine, ca să vadă cei ce mă urăsc şi să se ruşineze, că Tu, Doamne, m-ai ajutat şi m-ai mângâiat. (Psalmul 85:16)


- Rupt-ai legăturile mele. Ţie-ţi voi aduce jertfă de laudă şi numele Domnului voi chema. (Psalmul 115: 7,8)


- Pierit-a fuga de la mine şi nu este cel ce caută sufletul meu. Strigat-am către Tine, Doamne, zis-am: "Tu eşti nădejdea mea, partea mea eşti în pământul celor vii". (Psalmul 141: 4,5, despărțit în două și numărat de două ori)


Nu pot încheia acest articol decât cu un citat celebru al Sfântului Bernard de Clairvaux: "Există cei care caută cunoașterea de dragul cunoașterii; asta este curiozitate. Există cei care caută cunoașterea pentru a fi cunoscuți de alții: asta este vanitate. Există și cei care caută cunoașterea pentru a sluji: asta este Dragoste." 


Dragă Einstein, oamenii de știință se roagă? Vezi răspunsul lui Einstein

Cele 8 versete ale Sfântului Bernard de Clairvaux Cele 8 versete ale Sfântului Bernard de Clairvaux Reviewed by Diana Popescu on aprilie 05, 2021 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.