Cuiele sfinte: Relicve ale răstignirii lui Iisus

 Se poate dovedi că astfel de cuie sfinte sunt autentice, au fost folosite cu adevărat la răstignirea lui Iisus?

Între anii 326 și 328, Sfânta Elena, mama împăratului Constantin, a călătorit în Țară Sfântă pentru a căuta locuri și relicve asociate cu viața, moartea și învierea lui Iisus. Crucea, cuiele, tunica lui Hristos, și o funite utilizată pentru a-l lega pe acesta de cruce au fost astfel recuperate. Dacă acestea au fost sau nu veritabile este o altă întrebare față de cea dacă relicvele sus menționate pe care le cunoaștem în prezent au fost ori nu cele găsite de Sfânta Elena.

                            

Pentru evaluarea cuielor sfinte, o dovadă arheologică importantă ne furnizează informații folositoare! În 1968 au fost descoperite în Israel trei morminte străvechi în zona numită Giv' at ha-Mivtar (sau Ras el-Masaref). 

După excavarea făcută de către V. Tzaferis , de la Departamentul israelian de antichități și muzee, s-a constatat că primul mormânt includea osuarul unui tânăr pe nume Yehohanan ben HGQWL (Yehohanan fiul lui Hagkol). Tibia și fibula acestuia fuseseră rupte intenționat și amândouă calcaneele (oase ale călcâiului) erau străpunse de un cui aflat încă în ele. În urma expertizării rămășițelor, Tzaferis a declarat că era vorba despre "un caz neîndoielnic de răstignire." Bazându-se și pe alte dovezi, el a speculat că acestea puteau aparține unui rebel executat în vremea revoltei recensământului din anul 7 d.Hr.

Crucea pe care a fost răstignit Iisus Cristos – Istorie și legendă

Dr. N. Haas, de la Departamentul de anatomie al Universității Ebraice și Scoala medicală Hadassan, a concluzionat că respectivul cui fusese bătut printr-o placă de lemn de salcâm sau pistacia, apoi prin călcâie, prin partea verticală a crucii, și îndoit în partea opusă.

Piciorele fuseseră unite aproape paralel, amândouă fiind țintuite de același cui din călcâie, genunchiul drept fusese suprapus peste cel stâng, trunchiul corpului fusese contorsionat, membrele superioare fuseseră întinse orizontal, fiecare dintre ele străpunse de câte un cui în antebraț.

Cuiul fusese înfipt în așa fel încât nu mai putea fi scos, necesitând, eventual, amputarea picioarelor. 

Importanța acestei descoperiri este evidentă, adăugând dovezi concrete arheologice și medico-legale mărturiilor scrise despre răstignirile romane din Palestina secolului I.

Relicvele

Cuiul lui Yehohanan aduce dovezi clare care, corelate cu alți factori, permite eliminarea unor anumite cuie de pe lista celor veritabile. De exemplu, cuiul de la Notre Dame are o mărime necorespunzătoare, pe când cel ținut în Trier nu este îndeajuns de vechi și este prea scurt. Altele, păstrate în Toul, Cologne și Essen, au și ele puține șanse de a fi autentice.

În schimb, cuiele de la Roma, Siena și Milano par să fie cele mai îndreptățite să fie considerate veritabile. 

Cuiul de la Bazilica Sfintei Cruci (Roma)

Bazilica Sfintei Cruci a Ierusalimului (Basilica di Santa Croce în Gerusalemme) din Roma, sfințită în 325, are la bază și sol din Țara Sfântă. Numele său de "Ierusalim" nu se referă deci la cruce, ci la bazilica însăși, care este în "Ierusalim" deoarece stă pe pământ adus de acolo. Potrivit tradiției, bazilica ar fi fost clădită în jurul capelei personale din palatul Sfintei Elena, capelă construită la rândul ei pe locul templului lui Sol Invictus (Soarele invincibil).

Cuiul din bazilica Sfintei Cruci este similar ca formă cu cel al lui Yehohanan, dar cu 11,5 centimetri mai scurt, probabil din cauza ruperii capului și vârfului acestuia. Așadar, acest cui pare să fie în cea mai mare măsură autentic, din punct de vedere al materialului, formei și mărimii. Desigur, numai dacă Sfânta Elena a găsit cu adevărat relicvele răstignirii și s-a întors cu ele la Roma.

Cuiul de la Siena

Se spune că au existat două cuie ale lui Constantin, care au fost păstrate vreme de secole în trezoreria imperială bizantină. În 1354, unul dintre ele ar fi fost cumpărat de un negustor venețian, care a cerut despre el opinia nunțiului papal din Constantinopole. Confirmarea ar fi venit de la împărăteasa Irene Asanina, care l-a vândut după abdicarea soțului ei, împăratul Ioan al VI-lea. Întrucât vânzarea relicvelor era interzisă, cuiul a fost dat drept "dar" Spitalului Santa Maria della Scala. A ajuns la Siena, în cadrul unei procesiuni în 1359, și pentru a-l găzdui, a fost construită Capela Mantel.

Este veritabil? Din nou, lanțul posesiunilor lui este puternic. Este similar în mărime și formă atât cu cuiul bazilicii Sfintei Cruci, cât și cu cel al lui Yehohanan...

Cuiul căpăstrului (Milano)

Niște cuie folosite pentru răstignirea lui Hristos ar fi fost uitate, părăsite într-un căpăstru și un coif aparținând împăratului Constantin. În secolul al V-lea, Theodoret de Cyrus consemna că ar fi fost, de fapt, un singur cui, rupt în două, o jumătate a lui încastrată în coif, și a doua jumătate topită pentru a se confecționa un căpăstru.

În prezent, atât Milano, cât și Carpetrans pretind că posedă acest cui. Pretenția orașului Milano este mai îndreptățită, deoarece aici a murit, în 395, Împăratul Teodosie, lăsându-și scaunul imperial sfântului Ambrozie. Bucata de metal deformată de astăzi poate fi, aproape sigur, una a unui căpăstru. A fost ținută în biserica Sfântului Thecla  până în anul 1389, când a fost mutată, într-o procesiune, în catedrala din Milano, unde poate fi văzută și în prezent. 

În 1567, când  o ciumă a lovit orașul, sfântul Carlo Borromeo a mărșăluit cu picioarele goale pe străzi purtând o cruce și relicva cuiului. Sfârșitul molimei a fost atribuit acestui act!

Lancea destinului - Sulița cu care a fost străpuns Hristos