Voodoo, o religie greșit înțeleasă?

 Pentru mulți oameni, cuvântul Voodoo este corelat cu păpuși magice având ace înfipte în ele pentru a provoca dureri necruțătoare sau chiar moartea unui dușman, ori trezirea la viață a unor zombi. Astfel de asocieri au fost provocate de interpretări eronate a religiei Voodoo în cultura populară, fără a o reprezenta așa cum este înțeleasă de practicanții săi.


Care sunt credințele din Voodoo?


Voodoo se referă, potrivit lui Leslie Desmangles, profesor haitian la Colegiul Trinitățîi din Hartford, la "o diversitate de elemente culturale, crezuri și practici personale, incluzând un sistem elaborat de ritualuri medicale populare, un sistem de etică transmis de la o generație la alta, cuprinzând proverbe, povești, legende și cântece... Vooodoo este mai mult decât o credință, e un stil de viață."


Voodoo încurajează venerarea unei ființe supreme, numită Bondya, un zeu creator neimplicat în lume și care nu poate fi cunoscut.    

                  

Voodoo, o religie greșit înțeleasă?

Pe de altă parte, adepții Voodoo se închină multor spirite (numite Ioa sau Iwa), fiecare dintre ele fiind responsabil de un anumit domeniu sau o parte specifică a vieții. De exemplu, fermierii se închină și oferă jertfe spiritului agriculturii; cei care suferă din pricina unei iubiri neîmpărtășite, se pot ruga sau aduce jertfe lui Euralie Freda, spiritul dragostei, ș.a.m.d. 


În afară de a ajuta (sau a împiedica) treburile oamenilor, Ioa se pot manifestă și prin posedarea trupurilor celor care îi venerează. Credincioșii Voodoo cred, totodată, într-o energie universală și un suflet care poate părăsi trupul în timpul viselor sau posedării acestuia de către un spirit. 


Istoria Voodoo


Deși originile exacte ale Voodoo nu sunt cunoscute, se presupune, în general, că această religie își are rădăcinile în Africa de Vest. Benin din zilele noastre este considerat ca locul de naștere a acestei credințe. De altfel, în limbajul Fon din această regiune, "voodoo" înseamnă "spirit".


S-a sugerat că Voodoo-ul din Africa de Vest a evoluat din tradițiile unui străvechi animism . Formele acestei religii practicate în prezent sunt, oricum, rezultatul uneia din cele mai inumane episoade din istoria mondială, comerțul cu sclavi africani ce a avut loc între secolul al XVI-lea și secolul al XIX-lea. 


Sunt zombii reali? | Superstiții despre zombi


Când sclavii din Africa au fost aduși în America pentru a munci pe plantații, aceștia au adus Voodoo cu ei. Stăpânii lor aveau, totuși, alte planuri în privința practicilor religioase ale sclavilor. De exemplu, o lege din 1865 interzicea practicarea religiilor africane și le cerea tuturor stăpânilor să-și creștineze sclavii în decurs de opt zile de la sosirea lor în Haiti!


Deși sclavii au acceptat catolicismul roman, nu au renunțat la credințele lor tradiționale. Mulți dintre sfinții catolici au fost identificați ca spirite Iwa ori au avut o dublă semnificație pentru practicanții Voodoo. De exemplu, în Voodoo-ul haitian, Sfântul Petru este recunoscut ca Papa Laegba, păzitorul porții spre lumea spiritelor, în vreme ce Sfântul Patrick este văzut Dumbaillah, un Iwa șarpe. 


Cu toate că sclavii africani au fost aduși în Haiti și New Orleans cam în aceeași perioadă, în anii 1720, practica Vodoo în fiecare din aceste regiuni era destul de diferită. În Haiti, această religie a devenit o forță notabilă, care le-a dăruit vigoare și i-a susținut pe sclavi în vremea privațiunilor și suferințelor lor. Între 1791 și 1804, un șir de revolte ale sclavilor inspirați de religia Voodoo a culminat cu izgonirea francezilor din Haiti. 


Răspândirea Voodoo


Coloniștii care au supraviețuit în Haiti au fugit în New Orleans, unii însoțiți de sclavii lor vorbitori de limba franceză, credincioși Voodoo. Aceștia din urmă au contribuit la răspândirea acestei religii în New Orleans. Deși Voodoo-ul a fost împământenit înainte de 1711, acesta nu a fost o forță la fel de puternică ca în Haiti, și a fost brutal suprimat de fiecare dată când se dezvolta. Abia în secolul al XIX-lea, practicile Voodoo au fost codificate de enigmatica Marie Laveau. 


Voodoo s-a extins de atunci către alte națiuni africane, în Caraibe, în America de Nord și de Sud. În Benin și Haiti este acceptat, cu toate că nu este recunoscut oficial, ca religie. Rămâne, totuși, una greșit înțeleasă din cauza portretizării sale neadecvate în media.


În loc să corelăm această religie cu zombi și păpuși magice, ar trebuie, așadar, să o înțelegem mai bine și să o vedem ca un mod de viață ori un set de principii călăuzitoare pentru aderenții săi. 


Voodoo – Ritualuri și incantații magice

Voodoo, o religie greșit înțeleasă? Voodoo, o religie greșit înțeleasă? Reviewed by Diana Popescu on aprilie 02, 2021 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.