Istoria de 4.000 de ani a horoscopului / astrologiei
Cum de este atât de vechi horoscopul? Cu atât de mult timp în urmă a apărut astrologia? Ori de câte ori este menționată Grecia antică, majoritatea oamenilor se gândesc automat la democrație, Jocurile Olimpice, mitologie, filosofie și științe precum matematica și astronomia. Se pare că foarte puțini știu că grecii erau și superstițioși, în pofida asumatei lor gândiri logice. Acest lucru explică de ce grecii antici au modelat sistemul de astrologie în forma modernă de azi, chiar dacă prima schemă organizată de astrologie s-a ivit în mileniul 2 î.Hr., în Babilon.
Cum au fost introduși grecii în astrologie
Babilonienii au fost cei dintâi oameni care au aplicat sistematic miturile lor în constelații și astrologie, și au descris cele 12 zodii. Egiptenii i-au urmat curând, și au rafinat astrologia babiloniană, însă grecii i-au dat forma actuală.
Grecii au împrumutat unele din miturile lor de la babilonieni și au creat și altele, proprii. Până și termenul de "astrologie" - ca și cel de "astronomie" - derivă din cuvântul grecesc pentru stea, "aster". Cum, însă, și când, au deprins grecii gustul pentru horoscop, astrologie?
În decursul cuceririlor din Asia ale lui Alexandru cel Mare, grecii au intrat în contact cu culturi necunoscute și cosmologia din Siria, Babilon, Persia și Asia Centrală. Nu a durat prea mult până au preluat scrierea cuneiformă ca limbaj internațional al comunicării învățăturilor, iar o parte a acestei acțiuni a fost transformarea astrologiei din cuneiforme în greacă.
În jurul anului 280 î.Hr., Berossus, un preot din Babilon, a călătorit până în insula grecească Kos, unde a sfârșit prin a învăța astrologia și cultura babiloniană populație locale. A fost prima dată când universul astrologic a fost transmis oficial către Grecia (și astfel spre Occident) și Egipt, țară aflată sub conducerea grecilor în acel timp.
Astrologia ebraică - Zodiile din horoscopul ebraic
Inițial, grecii au fost sceptici în privința astrologiei, și și-au pus multe întrebări despre ea, de exemplu, de ce animalele nu sunt guvernate de aceleași forțe cosmice ca și oamenii.
În primul secol înainte de Hristos, existau două tipuri de astrologie: unul care necesita citirea horoscopului pentru aflarea corectă a trecutului, prezentului și viitorului, și una focalizată spre înălțarea sufletului către stele și căutarea semnificațiilor vieții în ceruri.
Cu alte cuvinte, grecii au încercat să înțeleagă comportamentul uman general și individual prin prisma influenței planetelor și altor corpuri celeste, în vreme ce au folosit astrologia și ca o formă de comunicare cu divinul.
Zodiacul și contribuțiile lui Ptolemeu la tradiția astrologică occidentală
Astrologia horoscopului a apărut mai întâi în Egiptul elenistic. Cel mai timpuriu text existent grecesc utilizând descrierea babiloniană a celor 12 semne astrologice de câte 30 de grade este "Anaphoricus", al lui Hypsicles din Alexandria.
În plus, basorieleful "Zodiacul Dendera" de pe tavanul pronaosului capelei dedicate lui Osiris din templul Hathor din Dendera, conțînând imagini ale Taurului și Balanței datând din anii 50 î.Hr., reprezintă prima înfățișare cunoscută a zodiacului clasic al celor 12 zodii.
Un rol semnificativ în dezvoltarea astrologiei horoscopului din Occident a fost jucat de matematicianul, astronomul și astrologul grec Ptolemeu, a cărui lucrare, "Tetrabiblos" a așezat bazele tradiției astrologice occidentale.
Ptolemeu a explicat cel dintâi, în detaliu, planetele, casele zodiacale și zodiile, funcțiile lor fiind aproape neschimbate în comparație cu cele de astăzi. Ptolemeu a trăit în secolul al II-lea d.Hr., la trei secole după descoperirea precesiunii echinoxurilor de către Hipparchus, în jurul anului 130 î.Hr.
Hipparchus din Nicaea a fost un astronom, geograf și matematician grec, creditat cu invenția trigonometriei. Lucrările lui despre precesiune au rămas uitate până când au fost readuse în centrul atenției de către Ptolemeu. Mai mult decât atât, Ptolemeu a explicat decisiv bazele teoretice ale zodiacului occidental ca fiind un sistem de coordonate tropicale, prin care zodiacul este aliniat mai curând la echinoxuri și solstiții, decât la constelațiile vizibile de pe pământ care poartă aceleași nume ca și zodiile.
Antiochus din Atena și Dorotheus din Sidon
Doi astrologi care au constribuit impresionant prin operele lor la evoluția astrologiei occidentale sunt Antiochus din Atena și Dorotheus din Sidon. Dorotheus a trăit în secolul I d.Hr. în Alexandria, asemeni lui Ptolemeu.
Este amintit pentru scrierea unui poem didactic despre astrologia horoscopului, "Pentateuch P", un text despre astrologia elenistică, ajuns la noi în principal printr-o traducere arabă datând din anii 800 d.Hr., a lui Omar Tiberiades. Textul, uneori fragmentar, nu este de aceea întru totul de încredere, fiind corupt și de o serie de interpolări de către translatori persani târzii. Cu toate astea, rămâne una din cele mai bune surse despre practica astrologiei elenistice, și a avut o influență remarcabilă asupra astrologilor creștini, persani și arabi.
Antiochus din Atena a făcut una din cele mai timpurii referințe despre precesiunea astrologiei, și a pus în discuție cele 12 case ale hărții astrologice, răsăriturile și apusurile soarelui. În ciuda faptului că cea mai mare parte a scrierilor lui s-au pierdut, unele fragmente și extrase foarte importante s-au păstrat.
Antiochus din Atena este creditat și pentru lucrarea "Thesaurus, Eisagogika" (o introducere în astrologie) și a creării unui calendar astrologic intitulat "Despre răsăriturile și apusurile stelelor în cele 12 luni ale calendarului." Impactul său major s-a vădit și în numărul mare de scriitori care l-au urmat, precum neoplatonicianul Porphiry, care s-a bazat pe Antiochus pentru definirea termenilor teoretici utilizați de Ptolemeu în Tetrabiblos și de Rhetorius din Egipt.
Niciun comentariu: