O broască fiartă la cină: Poveste cu tâlc
Povestea cu tâlc despre broasca fiartă (la cină) ne aduce aminte că atunci când lucrurile nu ne merg în viață așa cum ne dorim, le-am plănuit, oricât de rea ar fi situația, este vital să fim proactivi și să ne înfruntăm direct, pe dată, problemele!
O broască fiartă la cină: Poveste cu tâlc
Se spune că, odată, o femeie, a pus, asemeni altor gospodine, o oală cu apă pe aragaz, în scopul de a pregăti paste pentru familia sa, la cină. O broască ajunsese, nu se știe cum, chiar deasupra aragazului, și, printr-o mișcare greșită a picat chiar în acea oală.
Deși nu intenționa să ramână pentru totdeauna în acea oală, nu a încercat, deocamdată, să scape din ea. Se simțea atât de bine acolo!
Femeia a revenit în bucătărie și a aprins ochiul aragazului pentru a fierbe apa. Pe măsură ce temperatura apei a crescut, broasca a fost capabilă să-și ajusteze temperatura corpului la aceasta, așa că a rămss în oală fără să facă vreo ceva pentru a-și schimba situația.
Cu toate astea, când apa s-a apropiat de punctul de fierbere, temperatura trupului broaștei nu a mai putut să se adapteze ei. În cele din urmă, s-a străduit să sară afară din oală. Însă apa dădea deja în clocot și nu a mai avut puterea să facă săritura eliberatoare!
Era prea târziu pentru a-și mai salva viața!
Spre deosebire de broască, care a așteptat până în ultima clipă să încerce să facă ceva în privința problemei cu care se confrunta, este important ca noi să anticipăm consecințele unor conjuncturi negative în care suntem implicați și să ne eliberăm, descotorosim de ele înainte a a ajunge la un punct de la care nu mai putem găsi o cale de întoarcere!
Niciun comentariu: