17 iunie: Ziua Mondială de Combatere a Deșertificării și Secetei

 Ziua Mondială de Combatere a Deșertificării și Secetei este marcată anual, pe 17 iunie, în scopul răspândirii conștientizării printre oameni a necesității cooperării în lupta împotriva deșertificării și efectelor secetei. Este o zi unică, care ne reamintește că eliminarea degradării pământului poate fi realizată numai prin colaborare la toate nivelurile și o implicare puternică a comunităților.


Ziua de 17 iunie celebrează și progresul făcut de unele țări în managementul sustenabil al solului, în vederea obținerii unor baze solide pentru reducerea sărăciei, siguranța apei și hranei, împiedicarea schimbărilor climatice și luarea unor măsuri graduale în această privință.    


17 iunie: Ziua Mondială de Combatere a Deșertificării și Secetei

Deșertificarea, adică degradarea pământului și transformarea sa în zone aride, semiaride și slab uscate, umidificate, este o problemă și în România. Este provocată în primul rând de de activități umane și, apoi, de variațiile climatice. Este generată în ecosisteme despădurite, supuse pășunatului excesiv, practicilor proaste de irigare.


Ziua Mondială de Combatere a Deșertificării și Secetei are loc din 1995, după ce, în 1994, Adunarea Generală a ONU a întemeiat-o, inclusiv pentru implementarea convenției ONU de combatere a deșertificării. 


Probleme cheie ridicate de Ziua Mondială de Combatere a Deșertificării și Secetei


- Pământul și seceta. Conform ONU, 1,8 de miliarde de oameni vor fi supuși unui deficit de apă începând cu 2025, și două treimi din lume va trăi în condiții de reducere a apei.


- Pământul și securitatea umană. Până în 2045, 135 de milioane vor putea fi mutați din pricina deșertificării.


16 iunie: Ziua lui Bloom (James Joyce)


- Pământul și clima. Pentru a se face față înmagazinării de până la 3 milioane de tone de carbon anual este necesară restaurarea solurilor ecosistemelor degradate. 


Obiectivele contra deșertificării și dezvoltarea sustenabilă


Agenda ONU pentru Dezvoltarea Sustenabilă 2030 declară că "suntem determinați să protejăm de degradare planeta, inclusiv prin consum și producție sustenabile, controlul sustenabil al resurselor sale naturale și prin inițierea de acțiuni urgențe în domeniul schimbării climatice, astfel încât să putem sprijini nevoile generațiilor prezente și viitoare."


17 iunie: Ziua "Mănâncă-ți legumele!"

17 iunie: Ziua Mondială de Combatere a Deșertificării și Secetei 17 iunie: Ziua Mondială de Combatere a Deșertificării și Secetei Reviewed by Diana Popescu on iunie 16, 2021 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.