24 iunie: Ziua Mondială a OZN-urilor

 Ziua Mondială a OZN-urilor este comemorată pe două date distincte. Prima, din 24 iunie, marchează prima raportare extinsă a zăririi unui OZN ("obiect zburător neidentificat", în limba engleză UFO, adică "Unidentified Flying Object", numit popular "farfurie zburătoare") de către aviatorul american Keneth Arnold, din acea zi, în 1974. A doua, din 2 iulie, este asociată cu incidentul, se pare extraterestru, care a avut loc la Roswell, New Mexico, în același an. 


Înainte de 1974 au existat și alte raportări , în scris, ale observării de către oameni a unor obiecte ciudate și inexplicabile în cer. Oricum, după incidentele Arnold și Roswell, astfel de raportări au crescut dramatic.           

                                        

24 iunie: Ziua Mondială a OZN-urilor

Drept urmare, cei care se ocupau de investigarea fenomenelor OZN / UFO au început să le clasifice. Astronomul Joseph Allen Hynen a ierarhizat astfel vederea OZN-urilor în funcție de proximitate, de la "lumini nocturne" la "întâlniri de gradul trei."


În toată lumea, luminile sau întâmplările stranii de pe cer au menținut trează curiozitatea oamenilor despre ființe din alte lumi. Filmele și serialele despre extratereștri au contribuit și ele la acest lucru. De asemeni, normal, au fost iscate tot felul de teorii ale conspirației! Printre ele, și cele ale reptilienilor care ar trăi, deghizați, printre ființele umane. Vezi Interviu cu un reptilian!


În decursul secolului al XX-lea, fascinația lumii față de obiectele insolite de pe bolta cerească a crescut semnificativ. Cu mult înainte de incidentul din 1974, H. G. Wells a publicat o proză ce a devenit mai târziu o piesă de teatru radiofonică. Transmiterea acesteia, pe undele radio, în 1938, a avut efecte înfricoșătoare! Este vorba, desigur, despre "Războiul lumilor", care i-a făcut pe ascultători să intre în panică sub impresia că pământul era atacat de marțieni!


23 iunie: Ziua Serviciului Public


Ziua Mondială a OZN-urilor din 24 iunie ne propune să luăm în considerare cu realism eventualul contact cu ființe extraterestre, fără a ne lansa în speculații lipsite de orice urmă de logică!


24 iunie: Ziua internațională a zânelor

24 iunie: Ziua Mondială a OZN-urilor 24 iunie: Ziua Mondială a OZN-urilor Reviewed by Diana Popescu on iunie 23, 2021 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.