Construiește precum un copil: Poveste cu tâlc

 Într-o vară fierbinte, pe o plajă frumoasă, un băiețel sapă, în genunchi, nisipul, îl adună și-l îndeasă, cu o lopățică din plastic, într-o găleată. Așează, apoi, găleata cu fundul în sus pe suprafața plajei și o ridică. Spre deliciul său este creat, astfel, turnul unui castel.

Băiatul lucrează întreaga după amiază mânuind nisipul cu lopățică, înălțând ziduri, creând santinele din dopuri de sticle și poduri din bețișoare de acadele. După ore de muncă grea, va fi construit un castel din nisip.   

                              

În marele oraș, cu străzi aglomerate și trafic gălăgios, un bărbat lucrează într-un birou. Sortează acte în teancuri, încredințează sarcini, își ține receptorul telefonului pe umăr și butonează febril cu degetele pe tastatură. Spre marea sa fericire face un profit. Va lucra așa toată viața sa. Formulând planuri și prezicând viitorul. Profiturile sale vor fi santinelele lui, iar capitalul său va reprezenta podurile lui. În acest fel va fi clădit un imperiu.

Constructorii celor două castele au foarte multe lucruri în comun. Amândoi dau formă unor granule întru grandoare. Amândoi fac ceva frumos din nimic. Amândoi sunt foarte harnici și hotărâți să-și clădească lumile lor. Și, pentru amândoi, va apare fluxul și va veni sfârșitul.

În acest punct asemănările dintre ei încetează. Căci băiețelul întrevede ruinarea castelului său, în vreme ce bărbatul îl ignoră. Pe măsură ce se apropie amurgul și apele se apropie de el, copilul stă în picioare și bate din palme pe când valurile îi mătură capodopera. Nu are nici o părere de rău. Nici o teamă. Nici un regret. El nu este surprins, știa că se va petrece asta. Zâmbește, își ia tatăl de mână și merge acasă.

Bărbatul din biroul sofisticat nu este la fel de înțelept ca și copilul. În vreme ce talazurile îi dărâmă imperiul, devine îngrozit. Se apleacă deasupra monumentului său de nisip pentru a și-l proteja. Încearcă să blocheze drumul valurile către zidurile construite de el. Strigă spre fluxul ce vine. "Este castelul meu!" urlă el sfidător. Oceanul nu îi răspunde. Amândoi știu cui aparține nisipul. 

Mergi înainte și clădește-ți visurile, dar construiește-le cu inima unui copil. Când soarele apune și apare fluxul, aplaudă. Omagiază procesul vieții și întoarce-te acasă cu un surâs pe buze. 

Fiecare om are propria poveste a vieții: Poveste cu tâlc