Legenda Eriniilor / Furiilor din mitologia antică

 Furiile din mitologia grecească erau femei monstruoase care trăiau în lumea subpământeană și razbunau crimele, în special matricidile. În limba greacă erau cunoscute ca "Erinii", un nume despre care se spune că provine dintr-un cuvânt arcadian, însemnând "a fi furios", de unde și denumirea lor de Furii. 

Aceste creaturi au apărut mai întâi în Iliada lui Homer, ca pedepsitoare ale celor ce-și încălcaseră jurămintele și ca blesteme întruchipate ale părinților cărora le greșiseră copii. Rolul s-a redus, în cele din urmă, la cel de răzbunătoare ale morților mânioși pe cei în viață. În opera lui Homer, se ocupau, în general, de menținerea ordinii normale, potrivite a lucrurilor. 

Hesiod, un poet grec contemporan cu Homer, a avut și el, prin lucrarea sa "Teogonia", o mare influență asupra felului cum gândeau grecii despre zeii lor. În scrierea sa, Gaia, zeiță pământului, și-a convins fiul, Cronos, să-și castreze propriul său tată, pe Uranos, zeul cerului. Din sângele lui Uranos, rezultat din tăierea organelor sale genitale, s-ar fi născut Eriniile.  

                  

Furiile nu au avut o înfățișare bine definită până când dramaturgul grec Eschil le-a prezentat în trilogia sa, "Orestia." În a treia parte a acesteia, regele Agamemnon se întoarce victorios acasă după războiul troian, numai pentru a fi ucis de soția lui, Clitemnestra, pentru a-și răzbuna fiica lor sacrificată de el zeilor. Fiul lor, Oreste, află ce săvârșise mama sa, și decide să o omoare. În finalul trilogiei, Eriniile, imboldite de fantoma vehementă a Clitemnestrei, se ridică din lumea subpământeană pentru a-l hăitui pe Oreste.

Prin părul lor, format din șerpi, Eriniile se asemănau cu Gorogonele. Se spune că atunci când apăreau pe scena piesei de teatru a lui Eschil, erau atât de înfricoșătoare încât femeile însărcinate din audiență avortau! În tragedia acestui autor, Furiile îl asaltă pe Oreste până în Atena, amenințându-l că-l vor omorî și îi vor bea sângele. "Noi alungăm matricizii din locuințele lor," zic ele. "Suntem numite Blesteme în casanoastră de sub pământ."

Nimicitoare din cale afară, Eriniile sunt până la urmă pacificate de Atena, care inițiază o judecată pentru Oreste, în care își dă votul decisiv pentru nevinovăția și eliberarea lui. Zeița le convinge să ocupe un loc de onoare în orașul Atena, să devină zeițe ale curții de acolo, respectate precum "Cele Venerate."

Ultima parte a trilogiei lui Eschil a fost numită "Eumenide", adică "Cele Bune", o denumire ce le desemna pe Erinii. Se crede că era un eufemism, astfel încât oamenii să evite să le rostească numele real. După punerea în scenă a trilogiei tragedianului grec, în secolul al V-lea î.Hr., Eriniile și-au învigorat reputația de răzbunătoare ale celor omorâți de membrii propriilor lor familii.

În  povestea lui Eschil, Eriniile au ca tată "Noaptea", și nu pe Uranos. Scriitorul grec Apollodorus a revenit la genealogia lor originară, în "Biblioteca" sa, în care le-a identificat ca fiind trei, Alecta, Tisiphone și Maegara. 

Marii poeți romani Virgiliu și Ovidiu au inclus Furiile (în latină, "furiales") în descrierile lor ale lumii subpământene. În "Metamorfozele" lui Ovidiu, zeița Juno vizitează acest tărâm și o întâlnește pe Tisiphone și pe surorile sale pieptănându-se șerpii din părul lor. Juno le poruncește Furiilor să o pedepsească pe Ino, o muritoare care o ofensase. Tisiphone și cohorta sa înfricoșătoare, din care fac parte creaturi numite Grija, Teroarea și Nebunia, vizitează apoi casa lui Ino și a soțului său, Athamas.

"Din mijlocul părului său ea apucat doi șerpi

Și i-a aruncat către ei cu o mâna pestilențială.

Șerpii au înspăimântat inimile lui Ino și Athamas

Și au insuflat boala în mințile lor."

(Ovidiu, Metamorfozele)

Cei doi muritori au fost cuprinși astfel de nebunie. Athamus și-a ucis unul dintre copii, iar Ino a fugit cu celălalt până când a fost forțată să sară de pe o stâncă în mare.

Şarpele - Simbol şi semnificaţie

Furiile lui Ovidiu nu sunt păstrătoare ale ordinii naturale precum cele ale lui Homer. În secolul I d.Hr., reputația lor s-a preschimbat în ființe terifiante cărora le place să dea frâu liber prăpădurilor.

În toate textele de mai sus, Furiile sunt corelate cu șerpii. Asta pentru că, în religia grecească antică, șerpii erau strâns conectați cu moartea. 

Șerpii apăreau frecvent în locuri de înmormântare pentru a umple cupele libațiilor și a se aduce sacrificii celor morți. Exista chiar și credința că atunci când un trup uman se descompunea, șira spinării acestuia se târa afară din el asemeni unui șarpe. 

Mitul Meduzei, gorgona care împietrea oamenii