Blesteme vestite și originea lor

 Printre cele mai faimoase blesteme din lume sunt cel al faraonului Tutankhamon, cel al mormântului regelui polonez, cel al diamantului Hope, cel al lui Tippecanoe și cel al lui Macbeth. Cât de reale au fost astfel de afurisenii și ce anume le-a generat legendele?

Blestemul faraonului Tutankhamon (și alte blesteme ale "mumiilor")

În februarie 1923, o echipa britanică de arheologi a deschis mormântul lui Tutankhamon, un faraon egiptean din secolul al XIV-lea î.Hr. Două luni mai târziu, când sponsorul echipei a murit din pricina unei infecții bacteriene, ziarele britanice au pretins, fără vreo dovadă, că decedase, de fapt, din cauza blestemului lui Tutankhamon. Ori de câte ori alți membrii ai echipei și-au dat duhul, jurnaliștii au repus pe tapet presupusul blestem.        

                              

Blestemul lui Tutankhamon și altele, faimoase, ale "mumiilor" au fost, se pare, inventate de europeni și americani pe când țările lor luau artefacte neprețuite din Egipt. După scufundarea Titanicului din 1912, unele publicații au promovat chiar și o teorie a conspirației, potrivit căreia vasul naufragiase ca urmare a blestemului unei mumii prezente la bord.

Deși nu este clar de ce mulți oameni iau în serios astfel de blesteme, ele au devenite subiecte populare pentru filme de groază, cel dintâi fiind "Mumia" din 1932.

Blestemul mormântului regelui polonez

În 1973, un grup de arheologi a investigat mormântul regelui polonez din secolul al XV-lea Cazimir al IV-lea Iagello, din Cracovia, Polonia. La fel ca în cazul mormântului faraonului, cu 50 de ani mai înainte, media europeană a pus sub semnul unui rău augur evenimentul, iar cercetătorii implicați ar fi glumit că riscă să fie blestemați pentru deschiderea locului de îngropăciune.

Când unii dintre membrii grupului au început să moară, la scurt timp după aceea, s-a speculat și în presă că acest lucru se petrecea ca efect al unui blestem! Mai târziu, experții au descoperit urmele unui fungus mortal în interiorul mormântului, care poate provoca boli atunci când este inspirat. Aceasta a fost adevărata cauza a deceselor!

Blestemul dimantului Hope

În anii 1960, negustorul de pietre prețioase Jean-Baptiste Tavernier a achiziționat un diamant mare, cu o origine necunoscută, în decursul unei călătorii în India. Abia în secolul al XX-lea s-a răspândit în Europa și SUA un mit conform căruia Tavernier ar fi furat diamantul de pe statuia unei zeițe hinduse.  Ziarele și bijutierii care au răspândit acest zvon au clamat că diamantul era blestemat și purta ghinion oricui în deținea.

Prin 1839, diamantul a ajuns în posesia lui Henry Philip Hope, un colecționar olandez stabilit în Londra, de la acesta provenind numele pietrei prețioase.

Bijutierul francez Pierre Cartier a folosit legenda blestemului diamantului pentru a-i mări prețul până când l-a vândut moștenitoarei americane Evelyn Walsh McLean la debutul anilor 1910. După moartea acesteia, piatra a ajuns la o companie americană de bijuterii, care a expus-o publicului înainte de a o dona Institutului Smithsonian, unde a rămas până în zilele noastre.

Blestemul lui Tippecanoe (Tecumseh)

La mijlocul secolului XX, presa din SUA a început să remarce un tipar în moartea președinților americani. Începând cu William Henry Harrison și terminând cu John F. Kennedy, la fiecare 20 de ani, un președinte ales a murit în timpul exercitării funcției sale. 

Harrison, primul președinte decedat în funcție, a fost ales în 1840. Alți președinți care au murit în timpul mandatului lor au fost Abraham Lincoln, ales în 1860 (și 1864), James A. Garfield, ales în 1880, William McKinley, ales în 1900, Warren G. Harding, ales în 1920, Franklin D. Roosvelt, ales în 1940 (precum și 1932, 1936 și 1944), și John F. Kennedy, ales în 1960. Singurul președinte care nu s-a încadrat în tipar a fost Zachary Taylor, ales în 1848 și decedat în 1850.

Blestemul lăcomiei: Poveste cu tâlc

Se spune că "tiparul" își are la "origine" un blestem al căpeteniei indienilor Shawnee, Tecumseh, pe care acesta l-ar fi aruncat asupra lui Harrison și viitorilor președinți SUA, după ce trupele lui Harrison l-au învins în bătălia de la Tippecanoe din 1811. 

Blestemul lui Macbeth

Există o mulțime de superstiții în lumea teatrului. Cel puțin la englezi și americani este cu ghinion să le urezi actorilor "noroc" înainte de un spectacol, preferând să li se spună, în schimb, "Rupe-ți un picior!" De asemeni, este inauspicios să pronunți cuvântul "Macbeth" într-un teatru, cu excepția cazului când se pune în scenă această piesă a lui Shakespeare. Se presupune că acest lucru a fost determinat de nenorocirile provocate de piesa asta în decursul timpului. 

Legenda despre ghinionul adus de piesă de teatru au fost scornită, pare-se, de Max Beerbohm, caricaturist și critic britanic, născut în anii 1870, după aproape trei secole de la prima reprezentație Macbeth. Beerbohm, probabil iritat de popularitatea piesei Macbeth, a inventat povestea potrivit căreia prima actriță distribuită în rolul lui Lady Macbeth ar fi murit chiar înainte de premiera spectacolului. 

De atunci, s-a propagat mitul că piesa este blestemată și aduce nenoroc celor implicați în ea. Deși au avut loc unele accidente reale în spectacole Macbeth, acestea sunt infime în comparație cu numărul punerii în scenă a piesei de-a lungul a peste 400 de ani!

Blestemul safirului (ametistului) violet Delphi