Cum începem ceva important? - Poveste cu tâlc

 Putem rememora această poveste cu tâlc ori de câte ori ne lansăm în ceva extrem de important pentru noi. Este esențial cum ne inițiem un nou demers, proiect. Chiar dacă-l începem cu pași mici, este în regulă. Cheia succesului este să-l abordăm într-un mod nou, inovator, să-i anticipăm dezvoltarea, și să ne menținem concentrarea, perseverența în materializarea acestuia!


Doi oameni au intrat într-o competiție de putere și li s-a cerut să ridice câte un taur care avea o greutate de cinci ori mai mare decât a lor. Au fost lăsați în sălbăticie, urmând să fie scoși din ea numai după ce-și îndeplineau sarcina. 

                                                

Cum începem ceva important? - Poveste cu tâlc

Primul om a prins un taur și a încercat să-l ridice pe umeri fără a sta mult timp pe gânduri. Oricât de mult s-a străduit, taurul nu a putut fi clintit de pe pământ. În fiecare zi s-a forțat tot mai tare, și mai tare, apelând la întregul său potențial fizic.


Al doilea s-a dus direct la un tăuraș și s-a pornit să-l îmblânzească. L-a ridicat zilnic fără vreun efort pe când concurentul lui îl privea batjocoritor, crezându-l nebun.


Au trecut astfel cinci ani, și cel dintâi om continua să încerce. În zadar. Celălalt și-a întărit tot mai mult mușchii pe măsură ce taurul său a crescut în greutate. Cu un efort treptat, crescând și o grămadă de răbdare, a reușit, în cele, din urmă, să-și ridice, pe umeri, taurul, deasupra pământului!


Această poveste a fost inspirată de legenda lui Milo din Croton (un orășel din sudul Italiei, o fostă colonie grecească în secolul al VI-lea î.Hr.). Se spune că Milo a fost campion olimpic la lupte de șase ori la rând și a reușit, prin strategia de mai sus, să înalțe deasupra capului lui un taur matur, deplin dezvoltat.  


Spânzurătoarea: Poveste cu tâlc

Cum începem ceva important? - Poveste cu tâlc Cum începem ceva important? - Poveste cu tâlc Reviewed by Diana Popescu on iulie 06, 2021 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.