Mâna lui Dumnezeu: Simbol și semnificație

 Mâna lui Dumnezeu sau Magnus Dei în limba latină, cunoscută și ca "Dexteră domin/dei" ("mâna dreaptă a lui Dumnezeu") este un motiv din arta plastică ebraică și cea creștină, folosit îndeosebi în antichitatea târzie și Evul Mediu timpuriu, când înfățișarea lui Iehova ori a lui Dumnezeu Tatăl ca întreagă ființă era considerată neacceptabilă. 

Mâna, adeseori o parte acesteia, din zona de până la încheietură, era utilizată în pictură pentru a se indica intervenția ori aprobarea lui Dumnezeu asupra a ceea ce se petrecea pe pământ și, câteodată, ca un subiect în sine. Este o metaforă artistică care, în general, nu intenționa să dea de înțeles că mâna era prezentă fizic.     

                                                    

Mâna lui Dumnezeu poate fi văzută apărând de deasupra într-un număr restrâns de contexte narative, frecvent într-un gest de binecuvântare iar, uneori, performand o acțiune. 

În lucrările plastice creștine târzii tinde să fie înlocuită de o reprezentare întreagă a lui Dumnezeu Tatăl, care a devenit viabilă, la un moment dat, în creștinismul occidental, dar nu și în ortodoxia răsăriteană și religia ebraică. 

Deși mâna lui Dumnezeu a fost tradițional înțeleasă ca un simbol al influenței Sale asupra muritorilor, este posibil, totodată, ca această să reflecte concepții antropomorfice ale divinității care au persistat în antichitatea târzie.  

Cel mai mare grup de imagistică ebraică din lumea străveche, de la sinagoga din secolul al III-lea de la Dura-Europas, include mâna lui Dumnezeu în cinci scene diferite, precum sacrificiul lui Isaac, fiind, fără îndoială, una din numeroasele trăsături iconografice preluate de artă creștină din cea ebraică.

Motivul mâinii, fără ca un trup să fie atașată acesteia, a constituit o problemă în reprezentarea artistică. În imaginile narative creștine, cel mai des mâna se ivește dintr-un mic nor din partea superioară a imaginii însă, în cadrul unor icoane poate apare ca fiind "tăiată" în spațiul picturii, dintr-o latură a acesteia ori dintr-o cunună a victoriei. Un nor este menționat ca sursă a vocii lui Dumnezeu în povestirile evanghelice despre Schimbarea la față a lui Iisus.

În arta creștină, această mâna o reprezintă frecvent pe cea a lui Dumnezeu Fiul sau Logos-ul. Acest lucru a fost demonstrat când imagini mai târzii au început să inlocuiasa mâna cu un mic portret al lui Hristos ca Logos într-un cadrul circular.

Mâna: Simbol şi semnificaţie