Menta în simboluri, legende, superstiții, bucătărie și medicină
Menta a fost cultivată din vremuri străvechi în Europa și Asia pentru proprietățile sale aromatice, medicinale și culinare, ce au dat naștere multor legende, mituri și superstiții. Considerată ca fiind masculină, este asociată cu planeta Venus și elementul aerului.
Legendele mentei
În Grecia antică, aceasta era folosită în rituri funerare, împreună cu rozmarinul și mirtul, nu numai pentru a masca mirosul descompunerii cadavrelor. Menta era o componentă a unei băuturi din orzul fermentat, numită "kykeon", care avea un rol esențial în pregătirea participării la misterele eleuziene, ce ofereau pentru inițiați speranța în viața de apoi.
Potrivit unei legende, Mintă sau Mentha era o nimfă a râului cocitiana, iubită de Hades. Aceasta a fost metamorfozată de geloasa Demetra ori Persefona într-o plantă numită după ea, mentă, sau, conform altor variante, a fost preschimbată de zeiță în praf, din care Hades a făcut să se ivească această plantă.
Menta este menționată și într-o altă legendă, despre importantă ospitalității și a unei case frumos parfumate. Povestea istorisește despre doi oameni în vârstă vizitând un sat în care au fost întâmpinați cu grosolănie. Nu li s-a oferit nici hrană, nici băutură, și nici un loc în care să stea. Cei doi oameni vârstnici au fost, în cele din urmă, invitați la masă de un cuplu. Înainte de a mânca, acesta a curățat masa cu mentă și, cu această ocazie, au împrospătat și aerul din casă. Cei doi călători s-au relevat a fi Zeus, regele zeilor, și Hermes, fiul său. Ei au transformat casa cuplului într-un templu și au consacrat menta că un simbol al ospitalității.
În limbajul victorian, menta simbolizează virtutea. De la mijlocul anilor 1600 până la cel al anilor 1800, funcția de Răspânditor al Ierburilor a fost un job oficial regal în Anglia. Acesta împrăștia literal brațe de ierburi aromate, inclusiv mentă, în preajma apartamentelor regale britanice și cu ocazia ceremoniilor publice, pentru a alunga mirosurile neplăcute.
Istoria mentei
În secolul I d.Hr., Pliniu cel Bătrân scria, "Cât despre o grădină de mentă, simplul miros al acesteia ne recupereaz ăși ne împrospătează spiritele, așa cum gustul său ne stârnește apetitul."
Pliniu consemna că grecii și romanii utilizau mentă pentru gătit și vin, și își decorau casele și mesele cu ramuri de mentă. De asemeni, sugera, că purtarea unei coronițe de mentă pe cap avea capacitatea de a stimula mintea și sufletul.
Menta în medicină
În Europa, menta a fost populară în Evul Mediu, iar călugării o foloseau pentru curățirea, șlefuirea dinților. Planta era un remediu natural în farmacologia islandeză încă din anii 1240. În anii 1600, botaniștii au început să clasifice tipurile plantelor. Conform lor, menta mai puțin aromată era întrebuințată în principal în bucătărie, iar cea cu o aromă mai puternică în scop medicinal.
Menta era un remediu pentru tratarea a aproape oricărei afecțiuni, de la inflamații, răni, și boli venerice, până la răceli și dureri de cap.
În Ayurveda, toate varietățile de mentă sunt valoroase pentru efectul lor răcoritor. Se crede că acționează ca agenți pacificatori, liniștitori, pentru toate cele trei dosha (energii care circulă prin corp și guvernează diferite activități fiziologice), îndeosebi pentru dosha pitta (asociată cu o personalitate puternică, bazată pe apă și foc).
În medicină tradițională chinezească, menta este corelată cu meridianele plămânilor și ficatului, și este apreciată pentru proprietatea sa picantă.
Aromă penetrantă a mentei conferă o senzație distinctă de răcorire a corpului și inspiră simțăminte de claritate și urmărire a obiectivelor personale. Menta este sursă noastră naturală de mentol, o componentă a unor produse farmaceutice destinate alinării durerilor și tratării tusei.
în cosmetică de azi, menta este prețuită pentru capacitatea să antiinflamatoare, care poate reduce porii, vindeca acneea și îngrădi excesul de sebum.
Menta în bucătărie
Menta proaspătă sau uscată este foarte populară în regiunea mediteraneeană, unde este cultivată și utilizată consistent. Cea cultivată local (Mentha spicata, Mentha longifolia, Mentha x villosanervata) este prețuită în Grecia, țară în care este folosită proaspătă ori uscată pentru a aroma carnea, legumele, mâncarea de orez și plăcintele.
Este apreciată și în Turcia, unde frunzele sale proaspete tăiate sunt adăugate în salate și mâncăruri bazate pe iaurt, uneori fiind servite ca o garnitură. Menta uscată este utilizată și în aromatizarea cărnii, orezului și, uneori, supei.
În Cipru, frunzele uscate de Mentha spicata sunt preferate în gastronomie și în ceaiuri.
Coada şoricelului: Superstiţii şi sursă de sănătate
În țările levantine, menta este frecvent întrebuințată în salate (cum ar fi tabbouleh și fattoush), pentru carne și legume. Proaspătă sau uscată, reprezintă și un ingredient de bază în multe versiuni de kibbeh, o mâncare din Liban.
În Italia este adăugată, proaspătă și tocată fin în umpluturi și paste, pentru carne și păsări, fructe de mare și salate.
În Portugalia, Mentha spicata are rolul de a aroma supa de pasăre și orez. Mentha cervina ("erval-peixeria" în portugheză, cu semnificația de "iarba peștelui") are menirea de a aromatiza mâncarea de pește de râu. Tradiționala "piso" din Alentajo, Portugalia, este o pastă preparată din busuiocul cerbilor (Mentha pulegium) zdrobită cu usturoi și sare, prezervată în ulei de măsline. În Țară Bascilor, frunzele de Mentha longifolia sunt folosite pentru aromarea budincii de orez.
În Italia, menta Calamintha nepeta (cunoscută ca "mentuccia, nipitella sau nepitella") este utilizată în bucătărie în supe, pentru ciuperci, păsări, pește, risotto și fructe de mare.
Diverse specii de mentă sunt întrebuințate pentru prepararea ceaiurilor de plante. De exemplu, Mentha spicata, Mentha pulegium sau Acinos suaveolens sunt folosite local în Grecia, iar Mentha aquatica, Mentha arvensis, Mentha x gentilis, Mentha pulegium, Mentha spicata și Calamintha nepeta în Spania. Ceaiul de mentă este apreciat în țările din Africa de Nord și cele levantine. Cel marocan (din Mentha spicata) și ceaiul verde sunt simboluri ale Marocului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu