Salvia: Simbol, legendă, superstiții și medicină

 O plantă erbacee perenă, întrebuințată în medicină, bucătărie și în scop ornamental, un simbol al înțelepciunii, longevității și unei bune stări de sănătate, salvia (cu denumirea științifică de Salvia officinalis) a fost prezentă din timpuri străvechi în legende, credințe și superstiții.

Numele de Salvia provine din termenul latinesc "salvare", cu semnificația de "a însănătoși, a vindeca, a salva". În limba română i se mai spune și șalvir, salbie, șerlai, jaleș ori jale. 

Salvia, de-a lungul timpului, în medicină, bucătărie și superstiții

Cea mai veche utilizare a salviei în bucătărie a fost în Egiptul antic, unde avea menirea de a crește fertilitatea femeilor. De aici, a ajuns la Roma, în care proprietățile sale medicinale au fost celebrate de scriitori notabile. Romanii o numeau "iarbă sfânta" și apelau la ea și în ritualuri religioase.

Theophratus a menționat două tipuri diferite de salvie, o tufă mică sălbatică numită de el "sphakos", și o plantă asemănătoare celei dintâi, cultivată, cunoscută drept "elelisphakos". Pliniu cel Bătrân spunea că cea de-a doua era denumită "salvia" de către români, și că era folosită de aceștia ca diuretic, anestezic local pentru piele și stiptic. În Evul Mediu timpuriu, Charlemagne recomandă cultivarea acestei plante, iar în vremea imperiului carolingian era crescută în grădinile din mănăstiri.             

Dioscorides și Galen ridicau în slăvi salvia ca hemostatic, emenagog și tonic. În lucrarea "Herball" a lui John Gerard (1597) se afirmă că "salvia este unic de bună pentru cap și creier, conferind rapiditate simțurilor și memoriei, întărind tendoanele, restaurând sănătatea celor afectați de paralizie și înlăturând tremuratul membrelor."

"Le Ménagier de Paris", un ghid medieval franțuzesc pentru gospodine, pe lângă recomandarea supei reci de salvie și a sosului de slavie pentru mâncarea de pasăre, considera infuzia de salvie bună pentru spălarea mâinilor la masă.

În secolele trecute, această plantă era indicată pentru îngrijirea pielii, mușcăturile de țânțar și înțepăturile de viespi, afecțiuni nervoase, mentale, preparate orale pentru inflamațiile gurii, limbii și gâtului, și pentru reducerea febrei.

În America, speciile native de salvie erau prețuite de azteci, care apelau la frunzele și semințelor lor ca surse de hrană și leacuri, dar și la producerea unor vopseluri care denotau rangul unui individ în societate. 

Conform vracilor de altădată, cine bea ceai din salvie nu îmbătrânea niciodată. Băutul ceaiului de salvie alunga pentru bărbați și duhurile rele care le provocau chelirea!

În folclorul celtic, salvia semnifică înțelepciunea, iar hrănirea cu ea avea însușiri medicinale și furniza chiar nemurirea. În Evul Mediu european, credință că salvia prelungea viața era ilustrată de zicala "De ce ai mai muri vreodată când salvia îți crește în grădină?"

În plus, cultivarea salviei făcea ca o persoană să devină înțeleaptă chiar din tinerețe!

Salvia era văzută ca de preț și în protejarea purității spirituale. Se zicea că păzește față de spiritele rele, iar șapte frunze ale acesteia amplasate sub preșul ușii de intrare în casă împiedicau fantomele să intre în ea. Practicanții moderni ai religiei păgâne folosesc mături de slavie pentru a curăța spațiile de influențe negative.

Salvia era corelată în antichitate cu planeta Jupiter, dar și cu satirii, creaturile mitologice pe jumătate oameni, și pe jumătate țapi.

Într-o veche superstiție occidentală, culegerea a 12 frunze proaspete de salvie și înscrierea pe ele a numelor apostolurilor, aducea noroc dacă frunzele erau purtate mereu asupra unei persoane.

Se spunea, totodată, că acolo unde salvia creștea din belșug, nevasta era cocoșul din casă! În același timp, pentru a-și visa bărbatul sortit, fetele smulgeau 12 frunze de salvie din grădină la miezul nopții, pe care le puneau sub perna lor. 

O legendă despre salvie 

Într-o legendă creștină, se spune că în vreme ce ostașii sabatici, însetați de sânge ai regelui Irod năvăleau în împrejurimile Betleemului, tăind găturile copiilor, Maica Domnului a fugit în munții Iudeei, ținându-și strâns la piept pruncul nou născut. La vederea unui sat, Iosif a alergat înainte către el pentru a cere ospitalitate sau măcar puțină apă pentru a-l îmbăia pe cel mic. Nici un satean nu s-a arătat însă dispus să-i ofere ceva, nici apă, nici adăpost și nici măcar o vorbă bună.

Sărmana mamă s-a așezat pe marginea drumului pentru a-și hrăni copilul, iar Iosif a luat măgarul pentru a-l adăpa la o fântână. Curând Maica Domnului a auzit strigăte fioroase și tropăituri de cai. Nu era prin preajmă nici o peștera sau vreo vale pentru a-i servi drept ascunziș.

A zărit, totuși, un tufiș de trandafiri care dădeau să înflorească. Maica Domnului s-a rugat, "Trandafirule, frumosule trandafir, deschide-ți petalele și ascunde acest prunc și pe mama sa de cei care vor să-i omoare."

Trandafirul i-a răspuns, "Vezi-ți repede de drum, femeie, căci ostașii ar putea veni la mine să mă învinovățească că te-am ajutat. Mergi la arborele acela de cuișoare din apropiere. Spune-i lui să te adăpostească. Are îndeajuns de multe flori pentru a face asta."

"Arbore de cuișoare, drăguțule," l-a implorat fugara, "desfă-ți ramurile pentru a piti acest copil condamnat la moarte și pe mama lui epuizată."

Arborele și-a scuturat într-o parte și-n cealaltă crenguțele sale cu flori, zicându-i, "Vezi-âi de cale, femeie sărmană. Nu am timp să te ascult. Sunt prea ocupat să-mi desfac florile de peste tot. Du-te la salvia de colo. Ea nu are nimic altceva mai bun de făcut decât să fie miloasă."

Cicoarea în simboluri, legende, superstiții și medicina populară

"Vai, salvie, bună salvie," a rugat-o nefericita femeie, "împrăștie-ți frunzele pentru a ascunde acest copil inocent a cărui viață este în mare primejdie și a cărui mamă este pe jumătate moartă din pricina foamei, oboselii și fricii."

Salvia a înflorit atât de abundent încât a acoperit pământul din jurul ei, iar frunzele sale catifelate au creat un acoperământ sub care Dumnezeu Fiul și mama sa și-au găsit adăpost.

în căutările lor, nu au fost observați de soldații lui Irod. La auzul pașilor lor, Maria a tremurat de teamă, însă pruncul, mângâiat de frunze, a surâs. După plecarea ostașilor, Maica Domnului și Iisus au ieșit din refugiul lor verde ornat cu flori.

"Salvie, sfântă salvie," a spus Maica Domnului, "multe mulțumiri. Te binecuvântez pentru fapta ta, de care, de acum înainte, își vor aduce aminte toți oamenii."

În cele din urmă, Iosif i-a găsit pe cei doi, după ce se chinuise cu măgarul său întremat de o porție uriașă de orz pe care i-o dăduse cineva generos. 

Maica Domnului s-a suit pe măgar, îmbrățișându-și copilul salvat. Iar Mihail, arhanghelul lui Dumnezeu, a coborât din tărâmurile cerurilor pentru a le ține acestora tovărășie și a le arăta calea cea mai scurtă în călătoria lor către Egipt.

De atunci, trandafirul are țepi, arborele de cuișoare are flori urât mirositoare, în vreme ce salvia posedă numeroase proprietăți vindecătoare. 

Menta în simboluri, legende, superstiții, bucătărie și medicină