29 septembrie: Ziua Internațională de Conștientizare a Pierderii și Risipei de Hrană
În 2019, la cea de-a saptezecisipatra Adunare Generală a ONU din 29 septembrie, a fost desemnată Ziua Internațională de Conștientizare a Piederii și Risipei de Hrană , recunoscându-se astfel rolul fundamental pe care o producție sustenabilă de hrană îl are în promovarea securității alimentare și a nutriției tuturor oamenilor.
Reducerea pierderii și risipei de mâncare poate diminua sărăcia și foametea, având, astfel, și o contribuție semnificativă în lupta contra unor schimbări climatice.
Dacă am micșora cu o pătrime mâncarea pierdută sau risipită aiurea din prezent, am putea hrăni 870 de milioane de oameni înfometați din toată lumea. De asemeni, am optimiza clima pământului, având în vedere că circa 8% din emisiile globale de gaz de seră sunt produse de hrana risipită și pierdută de pe glob!
Atunci când mâncarea este aruncată, irosită, toate resursele utilizate pentru producerea acesteia (inclusiv apă, pământ, energie, muncă și capital) sunt risipite și ele.
Din acest motiv, prima temă a evenimentului din 29 septembrie a fost "Stop pierderii și risipirii hranei. Pentru oameni. Pentru planetă."
28 septembrie: Ziua Bunului Vecin
Pentru maximixarea folosirii mâncării pe care o producem sunt necesare acțiuni la nivel global și local. Introducerea de noi tehnologii, soluții inovatoare, noi căi de a lucra și bune practici de a se asigura calitatea sporită a hranei și scăderii pierderilor și irosirii acesteia sunt urmărite în implementarea acestora.
Scăderea pierderii și risipei de mâncare presupune atenția majoră și acțiuni hotărâte ale tuturor, de la producătorii de alimente, la cei responsabili de lanțurile de aprovizionare de hrană, industriilor alimentare, retail-ilor și consumatorilor.
Niciun comentariu: