Leul prost și iepurele isteț: Poveste cu tâlc din Panciatantra

 Această poveste cu talc din Panciatantra ne îndrumă să ne focalizăm întotdeauna pe soluții mai curând decât pe probleme.


Odată ca niciodată, trăia un leu lacom care ataca și omora orice animal îi ieșea în cale, așa că toate viețuitoarele din junglă erau nemaipomenit de înfricoșate de acesta. În cele din urmă, pentru a scăpa cât de cât de năpastă, au hotărât ca zi de zi să se ducă la leu câte un exemplar din fiecare specie, oferindu-se voluntar pentru a fi sfâșiat și devorat. 


Când a sosit și rândul iepurilor, aceștia s-au decis să trimită la leu un tovarăș de-al lor bătrân și înțelept. El a călătorit încet și a ajuns la vizuina leului înainte de amurg.    

                 

Leul prost și iepurele isteț: Poveste cu tâlc din Panciatantra

Furios, leul i-a spus, "De ce ai întârziat atât de mult?" Iepurele i-a răspuns, "Eram un întreg grup de iepuri care mergeam către tine dar, în drumul nostru, am fost atacăți de un alt leu, foarte feroce. Numai eu am reușit să scap și am sosit degrabă aici. Iepurele a menționat și că celălalt leu îl provoca la luptă pe cel din fața sa.  


Scos peste poate din sărite, leul i-a poruncit iepurelui să-l ducă de îndată la semenul său. Istețul iepure l-a condus până la o fântână adâncă și i-a arătat în ea propria lui reflexie. Când leul a urlat fioros înspre aceasta, reflexia a făcut la fel înspre el.


S-a gândit că are de a face cu inamicul său și a sărit în fântână pentru a-l ataca. A murit acolo, înnecat, în scurt timp. Astfel, iepurele cel isteț s-a salvat pe el însuși și a salvat, totodată, toate celelalte animale din junglă!


Povestea celor trei pești: Poveste cu tâlc din Panciatantra

Leul prost și iepurele isteț: Poveste cu tâlc din Panciatantra Leul prost și iepurele isteț: Poveste cu tâlc din Panciatantra Reviewed by Diana Popescu on septembrie 17, 2021 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.