Măceșul: Simbol, legende, superstiții și remediu în sănătate

 Măceșul  (Rosa canina), din familia Rosaceae, având numele de "trandafirul câinelui" în multe limbi europene, o plantă aparent umilă, este corelat cu o serie de legende, superstiții și mituri, și-a câștigat, de-a lungul vremii, un renume considerabil ca remediu pentru ameliorarea și menținerea sănătății.


Nume și simbol măceș


Denumirea de "rosa canina" (trandafir câinesc sau trandafirul câinelui) se pare că are la origine credința străveche că rădăcina sa ar fi fost eficientă în tratarea mușcăturilor unor câini turbați. Se știe că măceșul a fost utilizat pentru contracarea infecțiilor produse de câinii turbați în secolul al XVII-lea și al XIX-lea. Originea acestui nume se pare că a fost asociată și  cu ghimpii încârligați ai plantei, asemuiți cu caninii câinilor. 


Floarea de măceș a fost cea a trandafirului stilizat din heraldica europeană medievală. Prima menționare a semnificației acestei flori datează cu sute de ani în urmă, cu ocazia Academiei Jocurilor Florale (fondate în 1323), când era dăruită poeților talentați câte o ramură de măceș ca o recompensă pentru excelența lor în literatură.    

                                  

Măceșul: Simbol, legende, superstiții și remediu în sănătate

Măceșul are două simboluri principale, contradictorii, cel al durerii și cel al plăcerii. Durerea se referă la credința că are proprietatea de a vindeca rabia provocată de mușcătura unui câine, iar plăcerea la "satisfacțiile trupești, senzuale".


Măceșul în legende și superstiții


Într-o legendă, se zicea că Satana, după ce fusese izgonit din ceruri, a încercat să-și facă o scară din ghimpii măceșului pentru a reveni în rai. Dumnezeu nu i-ar fi permis însă măceșului să se înalțe, ci numai să se dezvolte ca un tufiș. Apoi, Satana, ca să-i facă în ciuda Domnului, ar fi întors ghimpii măceșului către pământ. 


Potrivit altei legende, Iuda Iscariotul s-ar fi spânzurat de o ramură de măceș, de atunci această plantă fiind considerată una blestemată!


Într-o veche ghicitoare englezească, se spunea:


"Într-o zi de vară, cu o vreme toropitor de caldă,

S-au născut laolaltă cinci frați,

Doi aveau bărbi, alți doi nu aveau,

Iar cel din urmă nu avea decât jumătate de barbă."


Această ghicitoare indică clar cum poate fi deosebit măceșul de alte tipuri de trandafiri. Cei cinci frați se referă la cele cinci sepale ale florii de măceș, două din ele având "bărbi" pe ambele laturi, două fiind lipsite de ele, și una având "păr" pe numai o singură latură. 


Rostopasca: Simbol, superstiții și beneficii pentru sănătate


În Evul Mediu, în Anglia, floarea de măceș era pusă la capătul de jos al patului unei fete nobile, semnificând că regele era interesat de compania sa, după ce restul curții regale adormea. De îndată ce o tânără femeie primea acest semn, era instruită cum să se furișeze în camerele regale fără a fi observată de nimeni. 


În prezent, măceșul are semnificația așteptării primăverii, deoarece este una din primele plante care înflorește după sfârșirea iernii. 


Măceșul și sănătatea


Petalele, fructele și semințele măceșului conțin vitaminele C, E, B și K, tanin, pectină, caroteni, uleiuri grase și volatile, și proteine. Măceșele sunt foarte bogate în vitamina C, considerată a fi un antioxidant puternic. Utilizate frecvent ca un tonic sau supliment alimentar, aceste fructe ajută la apărarea organismului contra răcelilor, gripelor, guturaielor, durerilor în gât și infecțiilor pulmonare. 


Ceaiul de măceșe, după un tratament cu antibiotice, ajută la refacerea bacteriilor benefice din sistemul digestiv. Acest ceai poate, de asemeni, să calmeze sistemul nervos și să elibereze epuizarea. O infuzie din frunze și petale se spune că micșoarează febra. Un decoct al semințelor acestei plante este diuretic și e utilizat pentru boli ale ficatului și sistemului urinar. Preparatele din măceșe pot, totodată, ușura congestia pelvica și durerile menstruației. 


Uleiul esențial de măceș, folosit în aromaterapie sprijină la înlăturarea stresului, depresiei și tensiunii nervoase. Acest ulei promovează regenerarea țesuturilor și poate fi de ajutor în tratamentul eczemelor, psoriazisului, pielii uscate, afectate de soare sau îmbătrânite. 


Floarea gerbera: Simbol și legendă

Măceșul: Simbol, legende, superstiții și remediu în sănătate Măceșul: Simbol, legende, superstiții și remediu în sănătate Reviewed by Diana Popescu on octombrie 03, 2021 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.