26 noiembrie: Ziua Antiobezitate

 Ziua Antiobezitate este marcată anual pe 26 noiembrie în diverse părți ale lumii de multe organizații și mijloace media, îndeosebi în India și în statele din Consiulul de Cooperare al Golfului.


În 2007, brandul bunăstarea indiană VLCC, fondat de Vandana Luthra, a făcut primul pas către crearea conștientizării despre obezitate și efectele sale negative prin lansarea unei inițiative antiobezitate pe plan global.  

                                 

26 noiembrie: Ziua Antiobezitate

Prin implicarea fraternității medicale și a altor factori cheie din toate țările în care își desfășoară activitatea, VLCC a început celebrarea Zilei Antiobezitate din 26 noiembrie ca parte a unei campanii pentru promovarea unor obiceiuri bune ale stilului de viață și menținerii unei stări fizice optime.


În 2012, VLCC s-a asociat Programului Alimentar al ONU, prin lansarea inițiativei de clădire a conștientizării despre despre dezechilibrul nutrițional numit "Programul de Echilibru Global",  o campanie publică de comunicare care a fost reunoscuta ca una dintre cele mai eficiente de către Forumul Economic Mondial.


Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), supragreutatea și obezitatea reprezintă cel de-al cincelea risc major pentru morțile globale. O persoană a cărui index al masei corporale (greutatea unui om în kilograme împărțită la pătratul înălțimii sale în metri) este mai mare ori egal cu 25 este una supraponderală. Una al cărui index este mai mare sau egal cu 30 este considerată a fi obeză. 


25 noiembrie: Ziua Panglicii Albe


Statele membre ale Organizației Mondiale a Sănătății declară că cel puțin 2,8 de milioane de adulți mor anualdin cauză că sunt supraponderali sau obezi. În plus, 44% dintre cazurile de diabet, 23% dintre bolile ischemice ale inimii și 7-41% din anumite tipuri de cancer sunt atribuite obezității și supraponderabilității.


OMS subliniază că incidentele de obezitate mondiale aproape că s-au dublat din 1980 și că 65% din populația lumii trăiește în prezent în zone în care multe decese sunt produse de obezitate și supraponderalitate!


26 noiembrie: Ziua Prăjiturii

26 noiembrie: Ziua Antiobezitate 26 noiembrie: Ziua Antiobezitate Reviewed by Diana Popescu on noiembrie 25, 2021 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.