Călugărul fericit: Poveste cu tâlc

 O poveste orientală cu tâlc despre fericirea care crește când nu mai este asociată cu averea și puterea, bucuria autenticului călugăr, dar si despre împlinirea spirituală a fiecăruia dintre noi. 

Odată, unul dintre cei mai avuți oameni din împărăție și-a dat seama, pe măsură ce treceau anii, că suferința bătrâneții era la fel pentru bogați și săraci. A renunțat, așadar, la averea sa și a mers în pădure pentru a trăi ca un călugăr.

Acolo a practicat meditația, s-a eliberat de gândurile nesănătoase și devenit mulțumit și fericit. Călugărul a îmbătrânit și, grație atitudini sale senine și prietenoase, a atras treptat de partea sa mulți adepți.          

                                 

Printre ucenicii lui era unul care nu-și pierdea niciodată strălucirea fericirii interioare și avea mereu pe față un zâmbet larg. Maestrul său știa care era secretul fericirii lui.

În vremea aceea, cei mai mulți dintre călugări obișnuiau să se arate cât se poate de serioși. Câteodată, ceilalți ucenici îl întrebau pe cel mai sus pomenit de ce era atât de fericit. El chicotea și le spunea, "Chiar dacă v-aș mărturisi de ce, nu m-ați crede, și dacă voi veți crede că am mințit ar însemna să-mi dezonorez maestrul."

Într-un an, după sezonul ploios, călugărul și adepții săi s-au dus în oraș, unde regele le-a permis să locuiască în a sa grădina a plăcerilor în perioada primăverii.

Regele era un om bun, care își lua în serios responsabilitățile și avea grijă de supușii lui. Se gândea întotdeauna la noi căi de a mari bunăstarea și prosperitatea oamenilor, a-i salva de orice pericol venit din țările vecine, și, adeseori, trebuia chiar să-și împăciuiască proprii săi miniștri de stat rivali.

Regele era mereu marcat de câte o îngrijorare. Avea, de fapt, atât de multe lucruri pentru care-și făcea griji, încât nu avea nicicând timp să fie fericit.

Odată cu apropierea verii, regele a aflat că maestrul și adepții lui se pregăteau să se întoarcă în pădure. Având în vedere starea de sănătate a maestruli, i-a cerut acestuia să rămână în oraș și să-și trimită numai ucenicii în pădure.

Maestrul a fost de acord.

Toți adepții săi au revenit în pădure, unde au continuat să se cufunde în meditație. Călugărul care zâmbea tot timpul a câștigat într-atât de multă înțelepciune și pace lăuntrică încât a ajuns să fie și mai fericit!

Îi lipsea maestrul lui și voia să-și împărtășească fericirea cu el. Drept urmare, a mers în oraș pentru a-l vizita.

Când a sosit, s-a așezat pe un covor la picioarele maestrului său, fără a vorbi prea mult, spunând numai, "Ce fericire! Ah, ce fericire!"

În același timp, s-a înfățișat acolo și regele, pentru a-și arăta respectul față de maestru. Oricum, călugărul venit din pădure nu a încetat să exclame, "Ce fericire! Ah, ce fericire!"

Nu s-a oprit nici măcar pentru a-l saluta pe rege și a-i plăti omagiile sale. Acest lucru l-a deranjat pe rege, care s-a gândit, "Cu toate grijile mele, sunt atât de ocupat! Mi-am luat, totuși, răgaz pentru această vizită, iar călugărul ăsta nu mă respectă îndeajuns până chiar în a nu mă recunoaște. Cât de insultător!"

Maestrul știa ce gândea regele și i-a zis, "Ah, rege, ai răbdare și-ți voi spune care este sursa fericirii lui.

Nu știu mulți asta, dar cândva a fost un rege la fel de bogat și puternic ca tine. Apoi a fost călugărit și s-a debarasat de viața să regală. Acum crede că vechea să fericire nu a fost nimic în comparație cu bucuria sa actuală!

Discipolul bețiv: Poveste cu tâlc

Obișnuia sa fie înconjurat de oameni înarmați care-l păzeau și protejau. Acum, stă singur în pădure fără a avea de ce să se teamă, și nu mai are nevoie de gărzile sale înarmate. S-a lepădat de povara grijii de protejare a averii lui. 

În loc de asta, eliberat de frica pentru bogăție și teama de a nu-și pierde puterea, înțelepciunea sa îl protează atât pe el însuși, cât și pe alții. A avansat în meditație la o atât de mare pace interioară încât nu poate să țină asta numai pentru el, să nu dea glas acestui lucru!

Regele a înțeles de îndată. Povestea despre Călugărul Fericit l-a făcut să se însenineze și a mai rămas o vreme alături de cei doi, primind îndrumare de la aceștia. Apoi, i-a onorat, și s-a intos la palat. 

Darul adevăratului călugăr | Poveste cu tâlc