Coralul: Simbol, legendă, superstiții și medicină
Cunoscut și drept "copacul vieții oceanului", un simbol mai ales al protecției, și utilizat în special în superstiții asociate cu amuletele, coralul întruchipează cele trei regate diferite ale naturii: animal, mineral și vegetal. Pentru creștini, a fost și continuă să fie un simbol al patimilor ori sângelui lui Iisus Hristos. Ca amuletă, era purtat mai ales direct pe corp, în contact cu pielea, pentru a ține departe boala, pericolele și moartea!
Legenda grecească despre originea coralului
În mitologia greacă este binecunoscută povestea eroului Perseus, având misiunea de a obține capul Meduzei.
Meduza fusese odată o frumoasă și tânără femeie care avusese o relație amoroasă cu Poseidon, zeul mării. Cei doi au comis, la un moment dat, greșeala de a face dragoste pe pământul sacru al zeiței Atena.
Mânioasă, Atena a transformat Meduza în cea mai urâtă femeie vie de pe pământ. În plus, orice o muritor o privea în față era preschimbat pe loc într-o stâncă. Perseus a reușit să-i taie capul uitându-se la ea numai prin reflexia sa de pe scutul lui strălucitor.
Sângele Meduzei scurs în mare sau a provenit de pe mâinile lui Perseus, după ce și le-a spălat în valuri, s-a depus apoi pe plante marine, creând astfel coralul.
Oricum, pentru greci, coralul nu semnifica urâțenia, ci frumusețea fizică.
Superstiții despre coral
Navigatorii și pescarii obișnuiau să poarte asupra lor un coral roșu sau să fixeze unul de stâlpul catargului înainte de a pleca într-un voiaj, astfel încât vasul să le fie apărat de furtuni și să nu naufragieze.
Mărgeanul, scheletul roșu calcaros al coralilor, a fost multă vreme întrebuințat pentru a proteja copiii. Unii părinți ori bunici agățau un coral pe un perete din dormitorul celor mici, îl prindeau de hainele lor sau îl puneau la gâtul lor, pe un colier, inclusiv pentru a fi feriți de deochi.
Totodată, exista credință că o amuletă din coral grăbea creșterea dinților copilașilor, iar un inel în care era încastrat le dăruia femeilor fertilitate, și mamelor protecție.
Italienii preferau talismane din coral roșu sub forma unui corn, fiind încredințați că acesta posedă aproape toate calitățile taumaturgice, dăruitoare de miracole.
În India, coralul este numit "Moonga" și are înzestrarea de a-i ajuta pe oameni să-și înfrângă depresia, să-și crească respectul față de ei înșiși și să aibă îndeajuns curaj pentru a-și urma visele. În același timp, se zice că ar atrage dragostea și ar sprijini depășirea dificultăților economice. Indienii susțin că marți este ziua cea mai potrivită pentru a purta un coral roșu, pe un inel amplasat pe degetul inelar al mâinii drepte la bărbați, și pe cel al mâinii stângi la femei.
La chinezi, coralul roșu este corelat cu longevitatea, prosperitatea și stabilitatea.
Alexandritul: Simbol, legendă și superstiții
În astrologie, acesta este conectat cu planeta Marte și, fiind asociat în principal cu apa (în care se naște și se dezvoltă), el ar intercepta sfera emoțiilor, influențând astfel în bine dragostea, intuiția și feminitatea în general.
Adeseori, chiar și coralii considerați a avea "defecte" sunt foarte apreciați în lume întrucât acestea le accentuează naturalețea și efectul lor magic.
Coralul în medicină
De-a lungul secolelor, coralul a fost folosit sub formă de pudră porfirizată în amestecuri si poțiuni medicinale.
Marele medic Dicorides, in secolul I d.Hr., menționa o astfel de pudră rosie ca un panaceu de tratare a oricarei boli. Pliniu considera ca această pudră prevenea si stopa epistaxisul.
Asemănător cumva cu sistemul sanguin, coralul a apărut ca fiind purtat de Iisus în numeroase icoane, picturi.
În Evul Mediu, părintele medicinii, Avicenna, îl recomanda pentru a se "înviora puterea inimii", considerandu-l, adica, un fel de afrodisiac. Putem spune, asadar, ca era "viagra medievală"!
Paracelsus era de părere că atunci cand era manipulat de un expert, coralul era "doctoria cea mai de preferat dintre toate comorile lumii".
Coralul este folosit si în prezent intr-o gamă largă de produse farmaceutice, în special in China, dar si in Europa, în extrem de raționala Germanie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu