Legenda Necromanteion-ului, Templul Morților

 Necromanteion-ul a fost un templu antic dedicat lui Hades, zeul lumii subpământene, și soției lui, zeița Persefona. Conform unei credințe străvechi grecești, în vreme ce trupurile morților putrezeau în pământ, sufletele lor erau eliberate din ele și călătoreau spre lumea subpământeană prin crăpături, fisuri ale planetei. 

Se spunea că spiritele morților posedau abilități pe care nu puteau să le aibă cei în viață, inclusiv puterea de a prezice viitorul. Templele închinate lui Hades erau înălțate în locuri bănuite a fi intrări spre tărâmul subteran, astfel încât să se poată practica acolo necromanția (comunicarea cu morții) și a se primi în acest mod profeții.        

                      

Deși și alte temple, precum cel al lui Poseidon din Tanaeron, cele ale lui Hermione din Argolis, Cumae (Italia) și Herahleia (Pontos) erau cunoscute pentru practicarea necromanției, Necromanteion din Epirus era cel mai vestit dintre ele. Necromanteion (Oracolul morților) era, zice-se, amplasat în punctul de întâlnire a trei din cele cinci râuri din Hades: Acheron ("râul suferinței"), Piriflegeton ("râul de foc") și Kokitus ("râul jalei"). Se crede că acel loc a fost descoperit de arheologul grec Satirios Dakaris în Epirus în anii 1960.

Necromanteion este menționat de mai mult scriitori antici. În Odiseea lui Homer, de exemplu, Odiseu intră în lumea subpământeana prin Necromanteion pentru a căuta spiritul clarvăzătorului orb Tiresias, astfel încât să poată găsi o cale de a se întoarce la casa sa, Itaca. Necromanteion-ul este pomenit, de asemeni, de Herodot.

Herodot povestea despre Pericle, tiranul corintian, care dorea să intre în legătură cu sufletul nevestei lui decedate, Melissa, pentru ca ea să-i releve unde ascunsese o anumită sumă de bani. Când reprezentanții lui Pericle au consultat-o, aceasta a refuzat să le spună unde era locul fiindcă tremura de frig în lumea subpământeană întrucât nu i se arseseră ritual hainele după ce murise. Pentru a-și dovedi identitatea, a precizat că numai Periandru știa că "el își pusese pâinile într-un cuptor rece". Mesajul criptic făcea referire la faptul că tiranul făcuse dragoste cu trupul mort al soției sale! Când Periandru a auzit asta, le-a dezbrăcat imediat pe femeile locale și le-a ars hainele ca o ofrandă pentru Melissa. 

Comunicarea cu morții nu se limita numai la faimoase personaje din scrierile antice grecești. Oamenii obișnuiți vizitau și ei Necromanteion-ul pentru a le cere îndrumare celor morți. Ei intrau inițial într-o încăpere întunecată de acolo după performarea anumitor ritualuri elaborate având menirea de a le asigura protecția și a câștiga abilitatea de a lua contact cu cei decedați. Apoi, un preot ii conducea într-o cameră și mai interioară, unde avea loc un ritual de sacrificare a unui animal, înainte de a trece prin trei porți simbolizand pătrunderea lor în lumea subpământeană. 

Potrivit mărturiilor istorice, necromanții vedeau "fantome" sau "umbre". Scepticii argumentează că acestea erau simple halucinații provocate de mâncarea sau băutura rituală cu efecte psihotropice. Arheologii furnizează, totodată, un indiciu despre modul cum apăreau "spiritele". Dispozitive mecanice găsite de aceștia înlăuntrul camerelor subterane sugerează că acestea erau folosite pentru a da impresia că "fantomele" zburau de-a lungul și de-a latul lor. 

Mandragora: Legende, mituri, superstiții și medicină

În anul 167 î.Hr., Necromanteion-ul a fost jefuit și deteriorat de romani. Abia în secolul al XVIII-lea d.Hr. site-ul acestuia a fost refolosit, fiind clădită aici o mănăstire închinată Sfântului Ion Botezătorul. O expediție arheologică din anii 1960 a ajuns la concluzia că acesta era fostul Necromanteion.

Oricum, un studiu relativ recent a pus la îndoială această pretenție, sugerând că ruinele ar fi fost, de fapt, canale subterane întrebuințate pentru depozitarea grânelor ori apei. 

Legenda evreului rătăcitor