Scheletele și oasele în superstiții și legende

 Ca simboluri fundamentale ale morții, scheletele și oasele își au un loc aparte în superstițiile, religiile și legendele lumii, considerându-se, uneori, că ar conține chiar și esența sufletului.

În culturile primitive, oasele omeneșți erau folosite în divinație, ghicire a viitorului. 

Descoperirea unor oase pierdute sau îngropate apare frecvent în povestiri gotice și în filmele inspirate de aceastea. Există chiar și o profesiune dedicată înțelegerii lor, criminalistica osteologică. Scheletul poate mărturisi despre o soartă crudă, nefericită, a unui om plecat din lumea noastră...

Chiar și în reprezentarea morții cu coasă, această este înfățișată ca un schelet cu un deget format numai din os care indică viitoarea sa victima.   

                               

Una din funcțiunile cheie ale scheletelor sau craniilor din arta plastică este cea de "Memento mori". Derivă, în special, din picturile olandeze despre deșertăciunea umană din secolul al XVI-lea și secolul al XVII-lea, în care oasele au început să întruchipeze anterioara expresie latină "Amintește-ți că vei muri".

Schelete au devenit, probabil, "Memento mori" pe căi neintenționate. Marile molime din Paris au determinat autoritățile să închidă mai multe cimitire în secolul al XVIII-lea. Acestea au relocat oasele cadavrelor în cariere de var abandonate sub oraș, formând sinistrele catacombe pariziene. Ele au fost deschise publicului începând cu 1874, vizitatorii continuând să dea năvală în ele și în prezent pentru a se "delecta" cu spectacolul mormanelor de oase, cranii de acolo.

Dansul morţii | Căieşte-te sau ia seama la deşertăciunea lumii

Nu pot fi trecute cu vederea din acest punct de vedere nici craniile din zahăr, făcând parte integrantă din festivitățile "Dia de los Muertos" (Ziua Morților). Practica de oferire a acestor cranii drept cadouri l-a îmboldit pe artistul Jose Guadalupe Posada să deseneze "cavaleras" sau personaje-schelete în secolul al XIX-lea. Popularitatea acestora a dus ca scheletele să fie aproape sinonime cu "Dia de los Muertos".

"Cavalera" este conectată cu cultul "Santa Muerte" ("Sfânta Moarte"), o sfântă cunoscută și ca "Doamna Osoasă". Deși aceasta era considerată ca eretică de către biserica, a devenit mai populară decât orice sfânt din foclorul mexican. Este considerată un spirit al morții, având puterea să facă miracole nemaipomenite, dăruind vindecarea și ajutându-i pe credincioși să ajungă la viața de apoi. 

În folclorul lituanian poate fi remarcat Ziburinis, un spirit al pădurii arătând ca un schelet strălucitor în întunecime care, potrivit legendei, aduce ghinion oricui îl zărește, semnalând întotdeauna că o persoană apropiată îi va muri.

În Worthing, Sussex, Anglia, scheleții sunt corelați cu o legendă de Midsummer (sărbătoare legată de solstițiul de vară). Conform acesteia, consemnată pentru prima oară în 1868, scheleții se iveau în acea perioada a anului dintr-un copac apropiat de Broadwater Green. Ei dansau până în zori și se cufundau în pământ odată cu primele raze de soare. 

Într-o altă superstiție englezească, personalitatea unei persoane era asociată cu scheletul ei. Din această cauză se credea că dacă un om lua un os oamensc dintr-un cimitir și-l ducea casă, acesta urma să fie bântuit de spiritul cadavrului căruia îi aparținea până readucea osul înapoi în țintirim. 

De asemeni, în occident există o veche credință potrivit căreia oasele omenești pot avea virtuți medicale. Farmaciștii de odinioară puneau o pudră din oase pisate în tot felul de rețete. O astfel de pudră amestecată cu vin roșu era recunoscută ca eficace în tratarea dezinteriei. Se spunea că berea era mult mai tare, mai amețitoare când se adăuga în ea cenușă rezultată din oase umane. Acest obicei a fost interzis oficial în Irlanda în secolul al XVII-lea. 

Superstiţii despre fantome, stafii sau strigoi

Contrar unei credințe creștine, când cadavru unui om era aflat bine conservat după exhumare, urmașii săi era blestemați să fie urmăriți de rău. În caz că un astfel de cadavru consta numai din schelet, și era galben, era un semn de bun augur. Dacă era negru, era un semn de ghinion!

Oricum, pentru creștini, oasele aveau o înzestrare magică, divină, și erau văzute ca găzduitoare ale sufletului, având în vedere că Eva fusese creată dintr-una din coastele lui Adam. Începând cu Evul Mediu, oasele sfinților au fost considerate de biserică ca relicve sfinte, moaște, având capacitatea de a face numeroase minuni, inclusiv pentru vindecări. 

În unele triburi de indieni americani, oasele unui mort erau conservate cu grijă, crezându-se că sufletul sau o parte a lui continua să-și aibă sălaș în ele. 

Legenda scheletului din dulap