Cruciada copiilor între legendă și realitate

 Cruciada copiilor a fost o mișcare religioasă populară în decursul verii anului 1212, în cadrul căreia mii de tineri au făcut jurământul cruciaților și au plecat pentru a recuceri Ierusalimul din mâinile musulmanilor. Durând din mai până în septembrie, cruciada copiilor nu a avut o aprobare oficială și a sfârșit prin a eșua, fără că nici unul dintre participanți să ajungă în Țara Sfântă. Cu toate astea, fervoarea religioasă provocată de această mișcare a ajutat la inițierea celei de-a cincea cruciade, din anul 1218.

Deși este menționată în mai multe de 50 de cronici datând din secolul al XIII-lea, multe lucruri despre cruciada copiilor rămân neclare. Adeseori, cronicile nu au dedicat acestui eveniment mai mult de un rând sau două, iar alte scrieri sunt fragmentare și, câteodată, sunt caracterizate de o înfrumuțesare desprinsă de realitate. Drept rezultat, aspectele principale despre cruciada copiilor rămân controversate. Învățații au dezbătut de multă vreme dacă mișcarea a fost în mod real o cruciadă și dacă participanții la aceasta erau cu adevărat tineri.  

                             

În ciuda popularității sale, cruciada copiilor nu a fost nicicând oficial o cruciadă. Papa Inocențiu al III-lea (1198-1216) nu a organizat-o nicicând. Cruciații autoproclamati, neînarmați, și-au declarat intenția de a recâștiga Ierusalimul și a recupera Adevărata Cruce (relicvă presupusă a crucii pe care fusese răstignit Iisus Hristos) care fusese luată de musulmani în bătălia de la Hattin (1187), dar nu au spus nimic despre cum sperau să-și atingă țelurile.

Oricum, "pueri" (din latinescul "băieți" sau "copii", termen utilizat în secolul al XIII-lea pentru a-i descrie pe cei care au luat parte la mișcare) purtau însemnul crucii, la fel ca toți cruciații,  și rostiseră jurământul lor. Mai mult decât atât, biserica le recunoscuse jurământul ca valid. Acest lucru este cunoscut pentru că, în 1229, Papa Honorius al III-lea l-a dezlegat pe un fost student, numit Otto, de jurământul său de cruciat.

Au fost "pueri" în mod real tineri? Unii învățați, precum istoricul german Peter Raedts, a argumentat că acei "pueri" din cronici și alte documente nu desemna un grup de vârstă, ci o clasa socială de țărani săraci fără pământ și lucrători cu ziua de o vârstă nedeterminată. De fapt, mulți "pueri" și multe "puelle" ("fete") ar fi aparținut într-adevăr unei astfel de clase sociale. Totuși, asta nu înseamnă în nici un că nu erau tineri. Cronicile accentuează prevalența tinerilor față de alte grupuri în cadrul cruciadei copiilor, incluzând muncitori, mame și oameni mai în vârstă. În plus, numeroși cronicari au menționat că unii părinți și-au închis copiii în casă pentru a-i împiedica să se alăture cruciadei.

Mișcări populare de revitalizare religioasă asemănătoare cruciadei copiilor au apărut, de obicei, atunci când era propăvăduite cruciadele oficiale. Astfel de propăvăduiri au înflăcărat entuziasmul colectiv, în special în zone cu o lungă tradiție a cruciadelor, precum în orașul Chartre și regiunea sa înconjurătoare (Chartrain) din partea centrală de nord a Franței.

Începând cu vremea primei cruciade de la sfârșitul secolului al XI-lea și continuând până în secolul al XIII-lea, valuri succesive de fervoare religioasă au potopit această regiune. În timpul verii din 1211 și primăverii din 1212, cruciada albigensiană a predicat împotriva catarilor eretici din sudul Franței, ceea ce a dus la o puternică recrutare militară din Chartrain. Spania, la frontiera vestică a creștinătății, a fost scena unei alte resuscitări a cruciadei.O invazie musulmană din nordul Africii, în 1210, a condus la căderea castelului Salvatierra în 1211. Era așteptat o bătălie hotărâtoare de Rusalii, în 1212. Îngrijorat, papa Inocențiu al III-lea a încercat să mobilizeze rugăciunile tuturor creștinilor pentru amenințata biserică spaniolă ținând o procesiune în Roma pe 16 mai 1212. 

Se pare că o procesiune asemănătoare a avut loc la Chartres pe 20 mai în același an. Entuziasmul generat de aceste procesiuni a dat naștere unei mișcări pentru cruciadă ale cărei obiective au fost reprezentate în aclamații ale pueri: " Doamne, Dumnezeule, înalță creștinătatea!" și "Doamne Dumnezeule, înapoiază-ne Adevărata Cruce!"

Sub conducerea unui oarecare Stephen, participanții tineri la Cruciadă Copiilor s-au adunat la Saint-Denis, probabil în perioada târgului anual Lendit (8-24 iunie). Potrivit estimărilor contemporane, s-au strâns de la 15.000 la aproape 30.000 de pueri. Un cronicar anonim spunea că Stephen fusese instruit în acest sens de un biet pelerin, care ar fi fost de fapt Iisus Hristos, să trimită scrisori regelui Philip al II-lea al Franței. Nu s-a relevat nimic despre conținutul acestor epistole, dacă au existat realmente, nici a unei vreo întâlniri a lui Stephen cu regele. Oricum, regele a poruncit pueri-lor să se împrăștie.

Nu s-a mai știut nimic de atunci despre Stephen, iar grupuri de pueri francezi s-au îndreptat către orașul Saint-Quentin. În acest punct, puerii francezi au dispărut din mărturiile istorice, nu se știe unde au ajuns cu siguranță, însă este posibil ca ei să fi sosit în orașul german Cologne între 14 și 18 iulie. Contactul cu puerii francezi este probabil la originea cruciadei copiilor din Germania, care a început în acea vreme.

Copiii şi rugăciunile - Poveste de Paulo Coehlo

Atentând să ajungă în Țara Sfântă, se pare că Nicholas de Cologne a condus puerii spre sud, la Mainz și Speyer. Acesta este motivul pentru care se presupune că erau pueri francezi, precum și pueri din regiunea dintre Franța și Germania. Nu se știe mult despre Nicholas, cu excepția faptului că își avea originea într-un ținut rural de lângă Cologne și că purta pe veștminte o cruce în formă de T (crucea tau), emblema să carismatică. Invocând biblicul exod din Egipt și despărțirea apelor Marii Roșii, puerii au proclamat că Marea Mediterana se va despărți la fel pentru ei, un motiv al alegerii divine care implica întrucâtva identificarea lor cu israeliții. 

Apoi, Nicholas și-a condus adepții peste Alpi, în orașele italiene Piacenza și Genova, unde aceștia nu au reușit să găsească vreun vas care să-i ducă în Țara Sfântă. Soarta lor finală rămâne incertă. Se poate ca unii dintre ei să fi călătorit pe mare către Marsilia, în vreme ce alții s-au dus aparent la Roma pentru a cere oficialilor bisericii să ii dezlege de jurământul lor de cruciați.

Cei mai mulți dintre 7.000 care au ajuns pe tărâmurile italiene, se pare că au rămas aici, având în vedere că atât în Genova, cât și în alte orașe în dezvoltare din Italia era mare nevoie de muncă ieftină. Astfel, ceea ce a debutat ca o cruciadă populară a sfârșit prin a fi o migrație masivă de forță de muncă!

Scrisori ale copiilor către Dumnezeu

Conform cronicarilor, cruciada copiilor a fost un dezastru complet. Numai câțiva dintre "cruciați" au revenit acasă. Mulți au murit de foame, s-au înecat în mare ori au fost vânduți ca sclavi. Cronicile au trimis pe atunci un mesaj cât se poate de clar: Dumnezeu nu dorea această cruciadă! Chiar și așa, cruciada copiilor i-a confirmat papei Inocențiu al III-lea că entuziasmul pentru cruciade era pe departe de a dispare. În mai puțin de un an, el a făcut apel pentru cea de-a cincea cruciadă!

Oricum, în decursul secolelor următoare, cruciada copiilor a inspirat operele unor numeroși scriitori, printre care Voltaire, Marcel Schwob, Lucian Blaga, Henry Treece, Jerzy Andrzejewski, Yukio Mishima, Kurt Vonnegut, Thea Beckman, Evan Rhodes, Karleen Bradford, David George, Karleen Bradford, Kathleen McDonnell, Bryce Courtney, Linda Press Wulf, Privo di Casato.

Flautistul din Hamelin între legendă şi realitate