Superstiții despre copii născuți în ziua de Crăciun
Copii nemaipomenit de norocoși!
Putem spune, cu îndreptățire, că un copil care s-a ivit pe lume în ziua de Crăciun s-a născut sub o STEA norocoasă. Așa cum se afirmă într-un poem englezesc din 1525 (scris, desigur, în engleza veche, din care va voi reda câteva citate), copiilor care au văzut pentru prima oară lumina zilei pe 25 decembrie li se garantează o viață încununată de succese. Și, dacă, Crăciunul a coincis cu o zi de duminică, este și mai bine, căci vor fi un mari domni ("a grete lord he shalle be"). În anii 1878, într-o superstiție populară occidentală, "copii lui Moș Crăciun" nu puteau să se înece sau să fie spânzurați vreodată!
Au o viață îndelungată
În caz că ai un copil născut de Crăciun într-o zi de marți, ar fi indicat să începi cât mai degrabă să-i pui deoparte bani pentru facultate! Conform poemului anterior, nu numai că un astfel de micuț se va remarca prin fapte bune, ci și va fi capabil "să aibă vorbirea și limba înțeleaptă și rezonabilă" ("of speche and tongue wyse and reasonabyle"). Copii Crăciunului de vineri, pe de altă parte, vor avea o viață lungă ne lămurește același poem.
Scrisorile de Crăciun ale copiilor
Sunt ghinioniști?
În același poem se spune că nu toți copiii Crăciunului sunt sortiți norocului. În vreme ce ce toți cei născuți de duminică până vineri sunt binecuvântați cu înțelepciune și vigoare, cei născuți într-o sâmbătă pot muri în decurs de jumătate de an / Doamne ferește! (Yt Christams on the Saterday falle... Children that e borne that day, Within halfe a yere they shalle dye, par fait"). Odată, există credința că oamenii născuți de Craciun au capacitatea să vadă fantome și spirite. În același timp, în 1921, Mrs. Dafodil Digresse ne atenționa că băieții născuți de Crăciun vor fi norocoși, însă fetele care se nasc în aceeși zi vor avea parte de necazuri.
Pot vorbi cu animalele!
Copilul tău de Crăciun se poate înțelege cu un câine, cu o pisică, o vacă, un porcușor de Guineea, un șoricel, ba chiar cu un urs! În folclorul din munții Kentucky, SUA, este prezentă superstiția că numai copiii născuți de Crăciun pot stăpâni limba tuturor animalelor.
Au prestabilite căile din carieră
Mrs. Daffodil Digresses a adăugat și o altă legendă despre copiii Crăciunului, și anume că sunt destinați să aibă anumite joburi. Astfel, părinții băieților născuți pe 25 decembrie ar trebui să-i sprijine să devină preoți, iar fetelor ivite pe lume în aceeași zi să le ajute să ajungă să fie asistemte medicale! În Silezia din anii 1890 (acum parte a Cehiei) se credea că un băiat a cărui naștere a avut loc de Crăciun "trebuie să fie educat pentru a deveni avocat, în caz contrar urmând să fie hoț".
Niciun comentariu: