4 februarie: Ziua Mondială a Cancerului

 Ziua Mondială a Cancerului are anual, pe 4 februarie, cu scopul de a mări conștientizarea despre prevenirea, detectarea și tratamentele acestei boli. Inițiate de "Internațional Cancer Control", activitățile din această zi caută să pună în atenție efectele semnificative și moartea asociate cu cancerul.


Potrivit Organizatiei Mondiale a Sănătății, cancerul este una dintre cauzele principale ale morții ființelor umane din întreaga lume. Uniunea pentru Controlul Internațional al Cancerului a fost fondată în 1993. Cu sediul în Geneva, este o societate ai cărei membri lucrează constant pentru eradicarea cancerului de pe tot globul și avansarea medicală în această privință. Sub conducerea sa, a a fost celebrată în același an prima Zi Mondială  a Cancerului din Geneva, Elveția. A fost sprijinită în acest sens de numeroase societăți, organizații și centre de tratament ale cancerului.          

        

4 februarie: Ziua Mondială a Cancerului

Ziua Mondială a Cancerului a devenit oficială la cel dintâi Summit Mondial împotriva Cancerului, în 2020. Evenimentul a avut loc la Paris, la acesta participând organizații împotriva cancerului și lideri notabili ai guvernelor din toată lumea. Un document intitulat "Charter of Paris against Cancer", cuprinzând 10 articole, care a fost semnat atunci, a indicat proiecte de implicare internațională pentru îmbunătățirea facilităților și calității vieții ale bolnavilor de cancer, avansul în cercetarea maladiei lor și în creșterea investițiilor pentru aceasta în scopul prevenirii cancerului. 


Cancerul este de numeroase tipuri, așa că sunt variate culori și simboluri utilizate pentru a semnifica unul anume și a promova lupta împotriva acestuia. De exemplu, panglica portocalie are obiectivul de crește conștientizarea despre cancerul copiilor, în vreme ce cea roz este asociată global cu conștienizarea cancerului de sân.


În ziua de 4 februarie se desfășoară anual sute de venimente și strângeri de fonduri în toată lumea, care aduc laolaltă oameni, comunități și organizații în spitale, școli, sedii de afaceri, piețe, săli comunitare, parcuri, pentru a face campanie și a aduce aminte cu pregnanță că cei afectați de cancer nu sunt singuri, și cu toții avem o responsabilitate în reducerea impactului global al acestei boli.


Lucruri cutremurătoare despre cancer


- Cancerul ucide în fiecare an un număr marcant de 9,6 milioane de oameni.


3 februarie: Ziua în care Muzica a Murit!


- Circa o treime din cancerurile obișnuite sunt prevenibile și tratabile.


- 70% dintre morțile provocate de cancer au loc în țările cu venituri mici. 


- Costul economic total al cancerului este de aproximativ 1,16 trilioane de dolari SUA. 


4 februarie: Ziua Internațională a Fraternității Umane

4 februarie: Ziua Mondială a Cancerului 4 februarie: Ziua Mondială a Cancerului Reviewed by Diana Popescu on februarie 03, 2022 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.