Pelicanul: Simbol, legendă și superstiții

 Pelicanul, cu denumirea științifică de Pelecanus,o pasăre acvatică din familia Pelecanidae, este conectat cu numeroase superstițîi, simboluri și legende, inclusiv creștine.

Interesant, numele insulei Alcatraz a fost dat de spanioli din cauza marelui număr de pelicani cafenii care-și făcuseră sălaș acolo. Cuvântul "alcatraz" derivă din cel arab "al-caduos", un termen folosit pentru desemnarea unui vas de purtat apă asemănător cu punga de la gât a pelicanului.

Într-o legendă medievală din Europa, părinții pelicani își sfâșiau cu ciocurile piepturile și utilizau sângele care le curgea din răni pentru a-și hrăni puii, atunci când nu aveau nimic altceva să le dea de mâncare. Drept rezultat, pelicanul a ajuns să simbolizeze Patimile lui Iisus și Euharistia. O referință la această caracteristică legendară este regăsită în imnul Sfântului Toma de Aquino "Adoro te devote" ("Cu umilință te ador"), al cărui penultim vers îl descrie pe Hristos ca un pelican iubitor, care numai cu o picătură din sângele său poate mântui lumea.  

                                 

Într-o altă legendă fascinantă, se spunea că puii își rănesc cu ciocurile mama și că aceasta, în schimb, îi lovește cu ciocul său provocându-le moarte. În a treia zi după asta, ea îi stropește cu propriul sânge și îi readuce astfel la viață. Este o legendă ce poartă simbolismul învierii, al lui Iisus Hristos sacrificându-se, varsându-și sângele pentru întreaga omenire. 

Acest simbol apare și în rugăciunea Sfintei Gertrude, care începe cu cuvintele, "Grațios Pelican, îți aduc mulțumiri pentru sfintele și dulcile tale răni, pe care le-ai căpătat pe cruce, când dragostea ta eternă s-a deschis odată cu săgeata din coasta ta sfânta, intrând în inima ta sfânta. Lăudat să fii pentru rănile sacre și sângele sacru și apa care ne spală toate păcatele". 

Ca simbol al carității, pelicanul a fost menționat cu semnificația sa creștină în literatura Renașterii inclusiv de Dante (1381) în "Paradisul" din a sa "Divina Comedie", care l-a numit pe Hristos "Pelicanul nostru". John Lyly, în "Euphues" (1606), a scris, "Pelicanul care-și provoacă să țâșnească propriul sânge pentru a face altora bine". Shakespeare (161), în "Hamlet", spunea, "Bunului tău prieten astfel larg îmi voi deschide brațele/ Și, în acest fel, pelicanul dătător de viață/ Îl va ospăta cu sângele meu."

Legenda de mai sus despre cum pelicanii își hrănesc cu propriul sânge puii i-a transformat în simboluri ale umilinței, generozității și sacrificiului.

În același timp, pelicanii simbolizează lucrul în echipă și comunitatea. Migrează și se implică în diverse activități împreună. Născuți cu un puternic simț social, tind să se simtă mai în siguranță ca parte a unui grup. 

Pelicanul (henet" în egipteană) a fost corelat în Egiptul antic cu moartea și viața de apoi. A fost înfățișat pe pereții mormintelor și pomenit în texte funerare ca un simbol protector împotriva șerpilor. Henet era numit în Textele Piramidei "mama regelui", fiind venerat ca o divinitate. Papirusurile funerare arată că pelicanul era înzestrat cu abilitatea de a profeți o trecere sigură spre lumea subpământeană a cuiva care murise.

Pițigoiul în simboluri și superstiții

Pelicanul fost frecvent reprezentat în heraldică utilizandu-se în general, simbolismul său creștin și cel al unui părinte grijuliu, gata să se sacrifice pentru puii săi. 

Imaginea acestei păsări a devenit legată de sărbătoarea catolică Corpus Christi (Corpul lui Hristos). Universitățile din Oxford și Cambridge au colegii denumite după această sărbătoare aproape de la înființarea lor și, atât Colegiul Corpus Christi al universității din Oxford, cât și Colegiul Corpus Christi al celei din Cambridge au pelicani pe blazoanele lor. 

Facultățile medicale ale Universității Caroline din Praga includ și ele pelicani în emblema lor. Simbolul Serviciului de Transfuzie a Sângelui Irlandez este, de asemeni, un pelican și, în cea mai mare parte a existenței sale și-a avut sediul la Casa Pelican din Dublin.

Graurii în legende și superstiții